Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat, luni seară, că în prima jumătate a anului va declanșa procedura de numire a procurorului șef al DIICOT.
„La DIICOT este vorba de o procedură care trebuie să aibă loc, o procedură de numire în funcție, pentru că avem un interimat, și interimatul nu face bine niciunei instituții. Nu este o urgență absolută, dar este nevoie de o schimbare și acolo va trebui să declanșez în prima jumătate a anului, până în iulie, inclusiv în iunie, să declanșez procedura de numire a procurorului-șef DIICOT”, a spus ministrul Justiției la TVR.
Acesta a vorbit despre schimbarea modului de numire a procurorilor de rang înalt, prevăzută în noile Legi ale Justiției.
„Este vorba de întărirea rolului CSM în cadrul procesului de numire și scăderea proporțională a rolului politic. Este important ca toți actorii din acest proces de numire a procurorilor de rang înalt, vorbim de procurorul general al României, de procurorul șef DNA, DIICOT, de procurorii adjuncți, toți aceștia trebuie să se bucure de mare credibilitate și lucrul acesta se va întâmpla cu siguranță în momentul în care legislația va fi îmbunătățită și ministrul Justiției, CSM-ul și președintele vor fi cu toții de acord că acea propunere este corectă”, a spus Stelian Ion.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu