Președintele CSM, Bogdan Mateescu, anunță că a sesizat Inspecția Judiciară, după ce ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat că va solicita un control la unitățile de parchet pentru a verifica cum sunt declinate sau preluate anumite dosare.
”Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în temeiul art. 30 alin.2 din Legea 317/2004, rep., pentru a efectua verificări în vederea apărării independenței procurorilor, față de afirmațiile ministrului justiției, dl Stelian Ion, din cadrul interviului difuzat de publicația online www.g4media.ro.
Întrucât aceste afirmații ar putea fi percepute ca generalizând încălcări ale legii în activitatea parchetelor, se impune ca, în limita verificărilor prevăzute de art.30 din Legea 317/2004, să se clarifice:
– Dacă prin soluțiile dispuse de procurori constând în declinări de competență, reuniri, preluări ”s-au eludat” normele de competență prevăzute de lege,
– Dacă aceleași soluții au determinat ”tergiversări de dosare” sau ”soluții dinainte dorite”,
– Dacă au existat ”preluări de dosare cu japca” de către unele unități de parchet de la altele,
– Dacă însăși utilizarea expresiei ”cu japca”, față de semnificația sa este compatibilă cu discursul public al ministrului justiției prin raportare la soluțiile dispuse de procurori în instrumentarea unor dosare penale,
– Dacă dispunerea de către ministrul justiției a unor controale având ca obiect astfel de soluții adoptate de procurori este posibilă în lumina dispozițiilor art. 69 alin. 2 teza a doua din Legea 304/2004, potrivit cărora ”Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.”
– Dacă poate fi disociată calitatea de participant într-o procedură penală concretă de cea de ministru, cu consecința luării unor măsuri specifice competenței celei din urmă, cu privire la aceeași procedură, precum și dacă acest fapt determină o poziție supraordonată în raport de celelalte persoane implicate în procedură ori față de magistrații însărcinați cu instrumentarea acesteia.
Pentru consolidarea încrederii în funcționarea parchetelor, ca parte a autorității judecătorești, exclusiv în temeiul legii și în afara oricăror influențe, concluziile verificărilor vor fi prezentate opiniei publice imediat după analiza acestora în cadrul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competențelor sale legale.” se arată într-un comunicat de presă transmis de CSM.
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, joi, într-un interviu acordat G4Media.ro, că va solicita în perioada următoare procurorului general realizarea unui control la unitățile de parchet pentru a verifica cum sunt declinate sau preluate anumite dosare. Măsura vine în contextul clasării dosarului 10 august de către DIICOT, care a preluat dosarul de la Parchetul Militar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu