Stelian Tănase, preşedintele director general al Societăţii Române de Televiziune, aruncă în aer Televiziunea Publică, înainte de momentul în care ar urma să fie debarcat de la conducerea ei.
Conducerea TVR și reprezentanți ai MApN au fost chemați, marți, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, după ce Stelian Tănase a scos la concurs producția celor mai importante emisiuni ale Televiziunii Române. Printre acestea se numără "Viața Satului", "Pro Patria" - produsă de MApN - sau "Maghiara de pe unu" - emisiune în limba maghiară dedicată minorității ungare.
Până luni s-au depus 180 de proiecte, iar joi va fi gata jurizarea.
Probleme în probleme în propunerea lui Tănase
Propunerile lui Stelian Tănase sunt radicale, însă prezintă un lung șir de probleme:
1. Angajații din TVR
Întrebat în timpul audierii din Comisia de Cultură ce se va întâmpla cu angajații TVR care produc emisiunile respective în acest moment, Stelian Tănase a fost mai degrabă ezitant și a transmis că rămâne de văzut.
Întrebarea care se impune în această situație este ce se va întâmpla cu angajații din TVR care au produs până acum emisiunile ale căror producții ar urma să fie externalizate? Pentru ce mai ține Televiziunea Română mii de salariați, dacă peste 40% din producție va fi externalizată?
2. Externalizare curată!
Externalizarea înseamnă ca cel care produce o emisiune să vină cu ea gata făcută, iar TVR doar să o difuzeze. Însă unele dintre emisiunile care ar urma să fie externalizate ar urma să fie produse tot în TVR, utilizând resursele Televiziunii Publice.
Avem și un exemplu pozitiv de externalizare la TVR: emisiunea "Starea nației", prezentată de Dragoș Pătraru, care are cea mai mare audiență.
Dacă însă se face externalizare, să fie una curată, nu doar pentru a se plăti emisiuni făcute cu resursele TVR.
3. Respectarea legii
Externarea unor producții ar încălca mai multe prevederi legale, inclusiv Legea TVR: externalizarea emisiunii Armatei, "Pro Patria", ar încalca Legea Apărării, în vreme ce externalizarea emisiunii în limba maghiară, "Maghiara de pe unu", ar încalca Legea Minorităților, ne-au explicat unele surse.
Emisiunea "Pro Patria" este cea mai veche emisiune politică a Televiziunii Române. "Pro Patria" este realizată de Redacția Emisiunilor Militare de Televiziune din Ministerul Apărării Naționale din România, deci poate fi deja considerată ca o producție externalizată.
4. Cine va face jurizarea pentru cele 180 de proiecte depuse până acum?
Tănase nu are garanția directorilor de programe
Pe lângă cele patru probleme anterior prezentate, mai apare una: directorii de programe spun că nu știu dacă le vor plăcea emisiunile produse în afara Televiziunii Publice și nu sunt siguri dacă vor accepta ca acestea să intre pe posturi. S-ar putea ajunge astfel în situația ca TVR să plătească pentru producții care nu vor ajunge să ruleze niciodată pe programele SRTv.
Stelian Tănase, la un pas de debarcare din fruntea SRTv
Măsurile radicale propuse de Stelian Tănase vin în contextul în care în luna aprilie va sosi momentul bilanțului pentru acesta. Potrivit unor surse, cel mai probabil raportul preşedintelui director general al SRTv nu va trece de Parlament, iar acela va fi momentul în care Stelian Tănase va fi debarcat din fruntea Televiziunii Publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu