Steluța Cătăniciu cere publicarea numelui furnizorului de energie care își bate joc de români

Steluța Cătăniciu, deputat PUSL, a depus, pe 11 octombrie, o interpelare adresată lui Dumitru Chiriță, președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pe tema „modului în care instituția pe care acesta o reprezintă înțelege să își exercite atribuțiile care îi revin, conform legii”. 

Publicitate

„Am urmărit cu stupoare și cu mare îngrijorare declarația vicepreședintelui ANRE, Zoltan Nagy-Bege, prin care ne-a anunțat public faptul că: “Un furnizor mare, nu-i dau numele, din luna mai nu a emis nici o factură la energia electrică” și că “dintre cei care nu au plătit facturi, probabil vor plăti factura pentru cinci luni”, sfătuind românii să plătească în avans facturile”, a declarat deputatul PUSL.

Subliniază faptul că atribuțiile și competențele ANRE sunt de promovare a unei piețe interne europene de energie electrică și gaze naturale sigură și competitivă, de asigurare a protecției consumatorului, prin sprijinirea clienților vulnerabili, prin impunerea unor standarde de calitate a serviciilor publice din sectorul energiei electrice și a gazelor naturale, prin facilitarea accesului clienților finali la datele proprii de consum, precum și prin informarea corectă și completă a consumatorilor. Totodată, este amintită una dintre principalele atribuții ANRE, aceea de a exercita controlul cu privire la respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice termice și gazelor naturale, a reglementărilor emise, a obligațiilor prevăzute de legislația națională și de legislația Uniunii Europene în domeniu. 

„Statutul instituției pe care o conduceți nu este acela de a da sfaturi aberante, nu toți românii au veniturile angajaților ANRE, care să le permită să plătească în avans facturile uriașe”, a adăugat deputatul Steluța Cătăniciu în interpelarea depusă. 

Față de declarațiile vicepreședintelui ANRE, Zoltan Nagy-Bege, și raportat la statutul, rolul și atribuțiile ANRE, cu respectarea principiului transparenței, imparțialității și neutralității în relația cu operatorii economici, deputatul îi solicită președintelui ANRE să răspundă la următoarele întrebări:

1. Cine este “marele furnizor” care de 5 luni nu a emis facturi la energia electrică, la care făcea referire vicepreședintele ANRE în declarația publică; 
2. Dacă declarația vicepreședintelui ANRE se înscrie în categoria informării corecte și complete a consumatorilor, și dacă respectă principiile în baza cărora vă exercitați atribuțiile;
3. Cum și-a exercitat ANRE atribuția de protecție a consumatorului de energie electrică și de gaze naturale;
4. Care sunt standardele de calitate ale serviciilor publice din sectorul energiei electrice și a gazelor naturale, pe care ați reușit să le impuneți, în exercitarea atribuțiilor care revin ANRE; 
5. În ce constă facilitarea accesului clienților finali la datele proprii de consum;
6. Dacă la această oră, consumatorii beneficiază de o informare corectă și completă din partea furnizorilor.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu statutul și rolul ANRE, instituție aflată sub control parlamentar, dar și a principiilor în baza cărora Autoritatea își exercită atribuțiile, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții îi solicită președintelui ANRE să ofere informații publice consumatorilor de energie din România cu privire la numele furnizorului la care s-a referit, în declarațiile publice, vicepreședintele ANRE, se precizează într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel