Astrofizicianul Stephen Hawking a criticat Guvernul britanic pentru "criza" din sistemul național de sănătate, administrat de stat, și a spus că National Health Service (NHS) ar trebui să fie protejat, pentru a nu deveni un sistem orientat spre profit, așa cum este cazul omologului său din Statele Unite, informează Reuters.
Într-un editorial publicat în cotidianul The Guardian, celebrul astrofizician britanic, care a fost diagnosticat cu o maladie neurodegenerativă la vârsta de 21 de ani, l-a acuzat, de asemenea, pe ministrul Sănătății din Marea Britanie de o selecție părtinitoare a dovezilor științifice pentru a justifica politicile promovate de Guvernul de la Londra.
"Îngrijirea medicală pe care am primit-o după ce am fost diagnosticat cu o boală neuromotorie, pe când eram student în 1962, mi-a permis să îmi trăiesc viața așa cum am dorit și să contribui la realizarea unor descoperiri majore în ceea ce privește modul în care noi înțelegem Universul", a scris Stephen Hawking, autorul bestsellerului "A Brief History of Time".
Înființat în 1948, NHS este o uriașă sursă de mândrie națională pentru mulți dintre britanici, care pot să beneficieze de îngrijiri medicale gratuite pe parcursul întregii vieți. Însă în ultimii ani, bugetele tot mai reduse, îmbătrânirea populației și tratamentele tot mai scumpe și mai complexe au plasat sistemul național de sănătate britanic sub o presiune financiară uriașă.
Stephen Hawking, susținător al Partidului Laburist, aflat în opoziție, a spus că NHS a fost "o piatră de temelie a societății" britanice și că acest sistem se află în prezent într-o criză creată prin intermediul unor decizii politice.
Pericolul, din cauza corporațiilor
NHS riscă să se confrunte și cu un conflict major în viitorul apropiat, apărut între interesele corporațiilor multinaționale, orientate spre profit, și opoziția opiniei publice în privința privatizării tot mai ample a acestui sector.
"În Statele Unite, unde dețin o poziție dominantă în sistemul de sănătate, aceste corporații fac profituri uriașe, sistemul de sănătate nu este universal, iar rezultatul tratării pacienților este mult mai costisitor decât în Marea Britanie", a adăugat Stephen Hawking.
"Vedem cu balanța puterii din Marea Britanie se înclină spre companiile private din domeniul sănătății, iar direcția schimbării vizează un sistem de asigurări medicale asemănător celui din Statele Unite", a adăugat savantul britanic.
Anul trecut, medicii englezi au organizat prima lor grevă din ultimele patru decenii din cauza planurilor Guvernului de a reforma plățile și condițiile de tratament din sistemul medical național în cadrul unui proiect ce viza înființarea unui "serviciu medical consistent de șapte zile din șapte", în contextul în care mai multe studii au arătat că rata mortalității este mai mare în weekend atunci când este operată o scădere a personalului medical.
Cu toate acestea, Stephen Hawking, care poate să comunice cu ajutorul unui sistem vocal computerizat, ce conține un senzor plasat în interiorul mușchilor faciali, spune că Jeremy Hunt, Secretarul pentru Sănătate din Marea Britanie, a promovat o selecție părtinitoare a studiilor științifice pentru a-și justifica argumentele aflate în spatele deciziei Guvernului de la Londra.
"Pentru un om de știință, selectarea părtinitoare a dovezilor științifice este inacceptabilă. Atunci când statisticile publice abuzează de argumentele științifice, citând doar anumite studii și suprimându-le pe altele, pentru a justifica politicile pe care guvernanții vor să le implementeze din alte motive, cultura științifică este înjosită", a scris Stephen Hawking în editorialul publicat în The Guardian.
Jeremy Hunt a reacționat prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter în care a spus că niciun Secretar pentru Sănătate din Marea Britanie nu ar trebui să ignore dovezile.
"Stephen Hawking este un fizician strălucit, dar se înșală în privința presupusei lipse de dovezi aferente efectelor constatate în spitale în timpul weekendurilor", a scris Jeremy Hunt în acel mesaj online, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu