Stephen Hawking: "Dumnezeu nu există"

Într-un interviu acordat ziarului spaniol El Mondo, Stephen Hawking susţine că ştiinţa oferă o explicaţie ''mult mai convingătoare'' pentru originile Universului, iar religia, în special miracolele prezentate în Biblie, nu este ''compatibilă'' cu datele ştiinţifice.

Stephen Hawking a confirmat că este ateu şi a argumentat că ştiinţa oferă "o explicaţie mult mai convingătoare" pentru originea Universului, precizând că miracolele religioase "nu sunt compatibile" cu faptele dovedite ştiinţific.

"Înainte de a înţelege ştiinţa era normal să crezi că Dumnezeu a creat Universul, dar acum ştiinţa oferă o explicaţie mult mai convingătoare", a spus Stephen Hawking într-un clip video publicat pe pagina de internet a cotidianului spaniol El Mundo, potrivit huffingtonpost.com.

"Ce am vrut să spun prin expresia «Să cunoaştem mintea lui Dumnezeu» este că am şti tot ce ar şti Dumnezeu, dacă ar exista unul, dar nu există. Eu sunt ateu", a spus Hawking.

Remarca savantului britanic a venit ca răspuns la o întrebare a jurnalistului Pablo Jauregui, care l-a intervievat pe Stephen Hawking referitor la convingerile sale religioase.

Citește și: Mister. Noul Testament, descoperit într-o scriere din secolul VI

Referinţa la "mintea lui Dumnezeu" este o încercare a omului de ştiinţă de a clarifica un pasaj din celebra sa carte "Scurtă istorie a timpului", publicată în 1988, în care Hawking a spus că oamenii de ştiinţă "ar cunoaşte mintea lui Dumnezeu" dacă ar fi descoperit un set unic de principii ştiinţifice cunoscute sub numele de "teoria tuturor lucrurilor", care ar explica funcţionarea întregului univers.

Declaraţia lui Hawking din cotidianul spaniol nu este prima legată de convingerile sale religioase. În 2011, acesta a declarat pentru ziarul britanic The Guardian că nu crede în existenţa raiului şi a vieţii de apoi, numindu-le "basme create de oameni cărora le este frică de întuneric".

Citește și: Hawking: După "Particula lui Dumnezeu", fizica este mai puțin interesantă

În 2007, Hawking a declarat pentru BBC că nu este "religios în sensul normal". "Cred că universul este guvernat de legile ştiinţei. Poate că legile au fost făcute de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu intervine pentru a încălca aceste legi", a explicat atunci savantul.

Fostul şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton, a fost de multe ori criticat în trecut din cauza comentariilor sale despre religie.

Cartea sa intitulată "The Grand Design", lansată în 2010, a provocat un scandal uriaş în rândul liderilor religioşi, deoarece Hawking susţinea în acest volum că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia Universului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel