Stephen Hawking, PREDICȚIE sumbră despre coronavirus. "E SINGURA soluţie". Când dispare rasa umană

Epidemia de Coronavirus ar fi fost prezisă și de marele om de știință Stephen Hawking. Iată ce a spus acesta în urmă cu 20 de ani. 

Publicitate

Noul coronavirus scoate pe zi ce trece tot mai multe teorii, studii și predicții, care mai de care mai interesante. După ce s-a spus că virusul a fost prezis mai întâi într-o carte SF, încă din anul 1981, iar mai apoi într-un film artistic din 2011, acum a apărut și afirmația făcută de un mare om de știință. 

Stephen Hawking a prezis coronavirusul

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai mari și importanți cercetători ai lumii ce a avut un impact major pentru omenire și pentru mediul înconjurător, iar, în ciuda bolii, a deficiențelor pe care le avea, a maladiei neuronale motorii, care l-a ţintuit în scaunul cu rotile şi nu putea vorbi fără ajutorul unui sintetizator, a reușit să dea lumii câteva avertismente uriașe care s-au dovedit de cele mai multe ori a fi adevărate.  

Deși mulți s-au temut și încă se tem de declanșarea unui al treilea Război Mondial sau chiar de sfârșitul lumii, omul de știință a venit cu o cu totul altă teorie despre sfârșitul civilizației. 

Citește și: Isteria coronavirus, PREZISĂ într-un FILM. Incredibil! Epidemie de FRICĂ și ştiri false

Iată ce a afirmat marele om de știință

În prezent, publicația spaniolă La Vanguardia a readus în actualitate cuvintele rostite de Hawking în urmă cu aproape 20 de ani, fapt care a luat prin surprindere autoritățile din toate colțurile lumii din cauza răspândirii extrem de rapide a virusului. 

Astfel, în anul 2001, preocupat de armele biologice şi nu de cele nucleare care necesită instalaţii vaste și investiții fabuloase, Stephen Hawking afirma cu încredere că "rasa umană va dispărea înainte de sfârşitul acestui mileniu, probabil din cauza unui virus şi nu a unei bombe atomice, dacă nu vor fi înfiinţate colonii umane în spaţiul cosmic. Pericolul este că putem crea, accidental sau voluntar, un virus care va distruge rasa umană, până la sfârşitul acestui mileniu, singura soluţie fiind colonizarea spaţiului cosmic".

Stephen Hawking a fost profesor de matematică la Universitatea din Cambridge și a murit în anul 2018 la vârsta de 76 de ani.

Citește și: Epidemia de Coronavirus, PREZISĂ într-o carte din 1981. Detalii SUMBRE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel