Stephen Hawking, voce pentru un personaj într-un serial de la BBC

Astrofizicianul britanic Stephen Hawking a primit statutul de invitat special şi va asigura vocea unui personaj în producţia radiofonică "The Hitchhiker's Guide To The Galaxy: Hexagonal Phase", o celebră antologie SF cu accente comice produsă de BBC Radio 4, informează PA. 

Renumitul savant britanic va interpreta personajul The Guide Mark II, potrivit unui promo difuzat de grupul BBC. 

Acest serial cult din rândul producţiilor radiofonice britanice va reveni în eter luna viitoare, pentru a marca împlinirea a 40 de ani de la difuzarea primului episod al său. 

Profesorului Hawking i se vor alătura actorii din distribuţia producţiei originale scrise de Douglas Adams pentru o serie de şase episoade radiofonice, inspirate din al şaselea roman din seria "Hitchhiker's Guide To The Galaxy", intitulat "And Another Thing...", scris de Eoin Colfer. 

Povestea, pe scurt 

Simon Jones va reveni în rolul Arthur Dent, ultimul om supravieţuitor de pe Terra, care călătoreşte în spaţiu la bordul unei nave spaţiale extraterestre. Producătorii show-ului radiofonic au anunţat anterior că şi actriţa Jane Horrocks, cunoscută din serialul de comedie "Absolutely Fabulous", va face parte din distribuţia noului show radiofonic în calitate de invitat special. 

Geoff McGivern, Mark Wing-Davey şi Sandra Dickinson completează distribuţia acestei noi serii din cadrul celebrei antologii radiofonice, în care vor apărea şi câteva secvenţe inspirate din texte scrise de creatorul ei, Douglas Adams (decedat în 2001, n.r.), rămase nepublicate. 

Va fi un serial 

"The Hitchhiker's Guide to the Galaxy" este un serial radiofonic SF cu accente de comedie, creat de Douglas Adams. Această producţie radiofonică a avut premiera pe postul BBC Radio 4 în anul 1978 şi a fost adaptată ulterior în alte formate, inclusiv romane, spectacole de teatru, volume de benzi desenate, un serial TV (în 1981), un joc video (în 1984) şi un film pentru marele ecran (în 2005). Serial celebru în cultura propulară britanică, "The Hitchhiker's Guide To The Galaxy" a devenit un fenomen multimedia internaţional. Romanele care stau la baza acestei antologii radiofonice au fost traduse în peste 30 de limbi şi s-au vândut în multe milioane de copii pe plan mondial, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel