Ştiai că brânza dă dependenţă? Explicaţia ştiinţifică

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Brânza poate crea dependenţă, arată un studiu de specialitate.

Astăzi, brânza este unul dintre alimentele omniprezente pe rafurile magazinelor, iar lista felurilor de mâncare în care apare ca ingredient principal este uriașă. Consumăm din ce în ce mai multe produse lactate, arată cele mai multe sondaje. Iar specialiştii spun că unul din motivele pentru care cererea de pe piaţă e în continuă creştere este pentru că, realmente, brânza produce dependenţă.

Brânză din lapte de hipopotam

Brânza poate fi făcută din aproape orice fel de lapte, atâta timp cât acesta conține acid lactic. De obicei, brânza se face din lapte de vacă, de oaie sau de capră, dar consumatorii de brânză cu adevărat aventuroși se pot delecta în zilele noastre inclusiv cu brânză făcută din lapte de hipopotam.

Cașcavalul conține zinc și o mulțime de vitamine și nutrimente de valoare pentru organism. Zincul este foarte bun pentru sănătatea ochilor, de pildă, dar să nu uităm că și în alimentație, ca în alte domenii, ce-i prea mult, strică! La urma urmei, brânza obișnuită este destul de grasă, așa că e bine să fim cu ochii pe cântar dacă avem astfel de plăceri.

Există peste o mie de tipuri de brânză răspândite în întreaga lume. Cu toate aceestea, pentru papilele gustative neexperimentate, majoritatea au un gust foarte asemănător. Fiecare țară în care se consumă brânză are cel puțin un sortiment pe care îl consideră „național” și, ca în cazul altor alimente, este o sursă de mândrie. Epoisse de Bourgogne este considerată cea mai urât mirositoare brânză din lume. Această brânză specială este atât de puturoasă, încât în Franța nu este permisă în transportul public. Dar, chiar dacă este atât de urât mirositoare, oameni din întreaga lume o adoră.

Putem deveni dependenţi de brânză?

Acest aliment omniprezent poate avea și proprietăți ușor adictive, care contribuie la popularitatea sa. Unul dintre motivele pentru care oamenii se bucură de brânză poate implica cazeina, o proteină cu digestie lentă care se găsește în produsele lactate.

Cazeina reprezintă majoritatea proteinelor din lapte, iar concentrația de cazeină din brânză este chiar mai mare, deoarece este nevoie de aproximativ 4.5 kg de lapte pentru a obține 0.5 kg de brânză. Atunci când digerăm cazeina, organismul o descompune în compuși mai mici, numiți cazomorfine. Cazomorfinele pot traversa bariera hemato-encefalică și se pot atașa la receptorii de dopamină din creier. Acest lucru determină creierul să elibereze dopamină, un neurotransmițător legat de senzațiile de plăcere și recompensă, după cum explică Healthline.com.

Alte curiozităţi

Centrala electrică alimentată cu brânză

În orașul Albertville, din Franța, procesul de fabricare a brânzeturilor generează gaz, care este apoi ars de o mică centrală electrică pentru a genera energie pentru localnici.

Banca unde poți garanta creditele cu cașcaval

Banca italiană Credem acceptă cașcaval de la producătorii locali în schimbul unor împrumuturi. Brânza este păstrată într-un seif special (cel mai probabil, un loc puturos). În total, banca deține brânzeturi în valoare de aproape 160 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel