O sticlă de vin Romanee-Conti, produsă în 1945, a fost adjudecată cu suma record de 558.000 de dolari la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, sâmbătă, la New York, în cadrul căreia două loturi au doborât precedentul record în acest domeniu, informează AFP.
Prețul final - peste așteptări
Preţul final, care include taxe şi comisioane, a depăşit de 17 ori limita superioară a intervalului de estimare prevăzut de specialiştii casei Sotheby's, care era de 32.000 de dolari.
Acea sticlă, cu etichetă pătată, a fost una dintre cele 600 de exemplare produse în 1945, cu puţin timp înainte ca administratorii domeniului Romanee-Conti să îşi distrugă culturile de viţă-de-vie şi, apoi, de a-şi replanta terenurile.
Cel mai prestigios sortiment de vin roşu din lume
Romanee-Conti este adeseori considerat drept cel mai bun vin din Burgundia, fiind, probabil, cel mai prestigios sortiment de vin roşu din lume.
Domeniul este situat pe o parcelă mai mică de două hectare şi produce în prezent între 5.000 şi 6.000 de sticle pe an.
El face parte din Cote de Nuits, o regiune deluroasă situată la nord de departamentul Cote-d'Or.
Care era recordul anterior
Recordul categoriei pentru o sticlă de vin cu volum standard era de 233.000 de dolari pentru un vin Chateau Lafite Rothschild din 1869, adjudecat la o licitaţie organizată în Hong Kong în 2010.
Trei exemplare din aceeaşi recoltă au fost adjudecate, în aceeaşi zi, cu acelaşi preţ.
În clasamentul general, care include toate categoriile, precedentul record mondial data din 2007 pentru un jeroboam (recipient de 3 litri) de Mouton-Rothschild din 1945, vândut la New York cu 310.700 de dolari.
La licitaţia de sâmbătă, la doar câteva minute după recordul menţionat, o altă sticlă de Romanee-Conti din 1945 a fost adjudecată cu 496.000 de dolari, stabilind al doilea preţ din toate timpurile plătit pentru o sticlă de vin.
Loturile vândute sâmbătă proveneau din colecţia lui Robert Drouhin, care a condus din 1957 până în 2003 exploataţia viticolă Joseph Drouhin, una dintre cele mai importante din Burgundia.
Domeniul Joseph Drouhin are 73 de hectare şi cele mai multe dintre parcelele sale sunt acoperite cu viţă nobilă. Casa Joseph Drouhin a fost distribuitor exclusiv al domeniului Romanee-Conti pentru Franţa şi Belgia în perioada 1928-1964.
Alte trei sticle Romanee-Conti, exemplare magnum (1,5 litri - dublul unei sticle standard) din 1937, au atins fiecare preţul de vânzare de 310.000 de dolari la licitaţia de sâmbătă.
Licitația a avut încasări record
Puţin mai devreme, două loturi din 1945 de La Tache, exploatare ce aparţine domeniului Romanee-Conti dar cu o mărime şi o producţie medie sensibil mai mică, au fost vândute cu 297.600, respectiv 248.000 de dolari.
În total, licitaţia de sâmbătă, în cadrul căreia au fost puse în vânzare 100 de loturi, a generat încasări de 7,32 milioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu