Deși oamenii de știință au intuit cu mult timp în urmă că spiritualitatea fiecăruia poate fi cauzată de activitatea anumitor zone de pe creier, până acum, nimeni nu a reușit să demonstreze acest fapt. Însă, cercetători de la Universitatea din Missouri susțin că un studiu pe care l-au finalizat indică ce fenomen complex este spiritualitatea și că mai multe zone ale creierului sunt responsabile de trăirile religioase.
Potrivit oamenilor de știință, deși o cercetare anterioară susținea că lobul drept este responsabil de sentimentul nostru de individualitate și de separare de restul lumii, nu există numai un singur "punct al lui Dumnezeu", ci toți lobii creierului lucrează la generarea experiențelor spirituale.
"Am gasit o baza neuropsihologica pentru spiritualitate, insa aceasta nu este izolata la o sigura zona din creier. Spiritualitatea este un concept mult mai dinamic, care foloseste multe zone din creier. Anumite zone joaca un rol predominant, insa toate lucreaza impreuna pentru a facilita 'experientele spirituale' ale indivizilor", a explicat profesorul de psihologie Brick Johnstone, care a studiat 20 de persoane afectate de traumatisme ale creierului, în special în zona lobului parietal drept.
După ce i-a interogat în legătură cu cât de aproape se simt de divinitate sau cum percep aspectele spiritualității, Johnstone a concluzionat că, în ciuda traumatismului suferit la lobul parietal drept, pacienții se simțeau aproape și în legătură cu "Dumnezeu".
"Neuropsihologii au demonstrat ca deteriorarea partii drepte a creierului scade interesul indivizilor asupra sinelui. Din moment ce studiul nostru arata ca oamenii care au suferit traume ale creierului sunt mai spirituali, acest lucru demonstreaza ca experientele religioase sunt asociate cu un interes scazut asupra sinelui. Acest lucru este in concordanta cu mai multe teste religioase care spun ca oamenii ar trebui sa se concrentreze mai mult pe binele aproapelui, decat pe binele propriu", a explicat Johnstone, citează Pro TV.
Partea dreaptă a creierului este asociată cu orientarea de sine, în timp ce partea stânga cu modul în care indivizii se raportează la alți indivizi, a susținut profesorul
Există însă studii anterioare asupra meditatorilor budiști și a călugărițelor franciscane, cu funcții neurologice normale, au arătat că indivizii pot să învețe să minimizeze funcțiile părții drepte ale creierului, pentru a intensifica experiențele spirituale în timpul meditației sau rugăciunii.
După ce Johnstone a descoperit că în timpul slujbelor, de exemplu, activitatea în lobul frontal al creierului se intensifică, cercetătorii susțin că există o varietate de tipuri de experiențe spirituale pe care creștinii le interpretează ca apropiere de Dumnezeu, pe când ateii le consideră constientizări de sine.
Astfel, profesorul Brick Johnstone susține că "aceasta descoperire indică faptul că experiențele religioase sunt cel mai probabil generate de părți diferite ale creierului".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu