Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a explicat modul în care știința din prezent confirmă cele scrise în Vechiul Testament.
În ultimele secole, ca urmare a dezvoltării științifice și a descoperirilor care s-au făcut în special în ceea ce privește originile Universului, între comunitățile religioase și cele științifice au apărut dispute cu privire la punctul de vedere pe care cele două tabere îl au asupra acestei probleme. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, spune că nu există „contradicții smintitoare“ între cele două abordări, iar viziunile metaforice ale descrierilor din Biblie nu reprezintă decât ceea ce știința descoperă în prezent:
"Nu există o strategie de a citi Biblia, ideal e să o citim integral. Primele cărți, cele scrise de Moise, ne dezvăluie începuturile Universului, ale istoriei. Unii vor spune: Bun, dar nu ni se vorbește de dinozauri în Biblie! Nu se folosește cuvântul acesta, pentru că limbajul în care se scrie Biblia e limbajul epocii lui Moise, care trăiește cu câteva mii de ani înainte de Iisus.
Firește că informațiile pe care noi le avem acum din partea astrofizicii și fizicii cuantice determină ca limbajul din epoca lui Moise să nu coincidă cu cel al revistelor de specialitate din prezent. În esență, cum spun mari oameni de știință, e vorba despre același lucru. Universul are un început, zilele creației nu sunt zile de 24 de ore, nu e vorba de crearea lumii în șapte zile, cum este descris metaforic acolo, ci e vorba de epoci ale creației. Important e primul impus creator pe care îl dă Divinitatea. Se spune că Universul și azi e în expansiune. E în expansiune pentru că a fost creat, pentru că a avut loc un moment zero din care începe timpul, din care a început să existe Universul care încă se află în expansiune.
În profunzime nu există contradicții smintitoare între viziunea creaționistă și viziunea științifică. Evident că sunt polemici și acestea vor continua să existe, dar un credincios are avantajul că știe cum e să fii necredincios, pentru că și el a fost cândva, pe când un necredincios riscă să piardă foarte mult dacă nu se apropie de aceste lucruri, nu le studiază, pentru că orice studiu le aduce o acumulare de cunoaștere în plus“, a spus, la DC News, în emisiunea De Ce Citim, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News