Ce stil de parenting este cel mai bun în creşterea copiilor? Stilurile parentale sunt determinate de modul în care părinţii au fost educaţi la rândul lor, de personalitatea acestora, de modelele educative, de tradiţii, de structura şi dinamica familiei, de mediul în care trăiesc.
Dacă copilul tău a luat o notă mică la un test, cum reacţionezi? Îl cerţi? Îl pedepseşti? Îl încurajezi să înveţe mai mult data viitoare? Îl ajuţi să-şi organizeze mai bine timpul? Sau ignori ce ţi-a spus copilul, fiind preocupat de alte activităţi?
Stilul de parenting exigent: Părinţii manifestă atât căldură, cât şi control la niveluri înalte. Sunt afectuoşi şi sensibili faţă de copil, dar în acelaşi timp impun reguli şi norme foarte stricte, argumentând motivele care stau la baza acestor cerinţe. Regulile sunt formulate clar, iar menţinerea disciplinei este monitorizată constant. Ascultă punctele de vedere ale copilului, oferindu-i libertatea de exprimare şi încurajează comunicarea.
Consecinţe pozitive: copiii învaţă să fie independenţi, au stimă de sine ridicată, sunt prietenoşi, receptivi, sunt motivaţi să înveţe şi să se afirme, au risc scăzut pentru comportamente deviante.
Stilul de parenting autoritar este caracterizat prin control ferm şi un nivel scăzut al căldurii. Părinţii sunt reci din punct de vedere afectiv, sunt foarte stricţi, impun standarde severe de comportament, ameninţă şi pedepsesc sever copilul, neţinând cont de nevoile sale, nu-şi ascultă copilul, nu-i incurajează independenţa şi generează frica.
Posibile consecinţe: lipsă de încredere în capacitatea de a se descurca singur, de a lua decizii, copilul poate deveni rebel în adolescenţă şi tinereţe, fugind de regulile rigide din mediul familial.
Stilul de parenting permisiv este caracterizat prin căldură şi printr-un nivel scăzut al controlului. Părinţii se centrează pe copil, manifestă afecţiune, toleranţă şi un grad ridicat de acceptare, îi ascultă opiniile, dar ignoră problemele de comportament ale acestuia, evitând să se confrunte cu ele. Nu îşi exprimă ferm aşteptările, nu le comunică la timp şi nu reuşesc să impună reguli (impun câteva, dar nu sunt consecvenţi în respectarea acestora).
Posibile consecinţe: copiii au o bună dispoziţie, dar au o încredere scăzută în sine, sunt impulsivi, imaturi, iresponsabili, manifestă comportamente dezadaptative şi sunt dependenţi de adulţi.
Stilul de parenting neimplicat (neglijent) se caracterizează prin niveluri scăzute ale controlului şi ale căldurii. Părinţii sunt centraţi pe sine, nu impun reguli, sunt detaşaţi emoţional de copil, nu îl sprijină şi nu-i acordă atenţie.
Posibile consecinţe: ataşament insecurizant, risc crescut pentru consum de substanţe, delincvenţă şi alte probleme de sănătate mintală în adolescenţă.
Stilul de parenting adoptat în viaţa de zi cu zi poate fi o combinaţie între dimensiunile menţionate, părintele putând trece prin mai multe stiluri în momente diferite, însă majoritatea manifestă un stil predominant. În ceea ce priveşte consecinţele, contează şi modul în care interpretează copilul atitudinea părintelui, percepţia acestuia fiind influenţată de contextul cultural general în care se manifestă practicile parentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu