Știm cu toții poza cu profesorul în fustă care a divizat societatea românească. Să vorbim și despre manuscrise

A. CONTEXT

Știm deja cu toții pozele "virale" cu lect. univ. dr. Andrei Nae. Nu le mai reluăm, se pot găsi destul de ușor... peste tot. Ce impact au însă aceste poze în societate? "Bat" ele scrierile? Considerăm că totul este o perdea de fum. Verba volant, scripta manent. În câteva săptămâni, totul se va uita și se va așterne tăcerea.

NU aș vrea să pun semnul egal între "gravitatea" subiectelor, însă de aceea am scris următorul articol, care sper să fie un document pentru posteritate — România, țara în care legislația se mulează după mărimea dezastrelor. O retrospectivă a morților nimănui. Dacă nimeni nu și-ar mai aminti, înseamnă că nu există.

"Eu cred că un om este ceea ce își aduce aminte

despre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pe

mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta

uneori oamenii sunt în aparență schimbători sau au

umori diferite.

De fiecare dată îți aduci aminte alte lucruri despre

tine însuți".

(Nichita Stănescu, Gând 11)

Chiar SEO (search engine optimization) încurajează acest tip de memorie — de fiecare dată când căutăm cuvinte-cheie pe Google, algoritmul afișează după mai multe criterii: subiectul este relevant, site-ul este considerat "de încredere", subiectul este recent etc.

Colega mea, Anca Murgoci, sublinia foarte bine aceste lucruri ieri:

"Mi-a atras atenția ce predă la Universitatea din București. Are un curs Jocurile video ca artă la masterul Arta Designului de Jocuri. De asemenea, predă Jocurile video şi identitatea culturală, curs opţional Introducere în studiul jocurile video ca medii narative şi seminare de practica limbii, respectiv literatură britanică (secol XX) şi americană (de secol XX şi XXI).

S-a ocupat de Analiza jocurilor video din perspectivă postcolonială şi postcomunistă și Analiza adaptărilor după Shakespeare în mediile digitale.

Are un CV impresionant, de vreo 20 de pagini. Are cărți scrise în limba engleză, printre care Perspectives on Shakespeare in Europe’s Borderlands, Shakespeare 400 in Romania. Papers Commemorating the 400th Anniversary of William Shakespeare's Death, Challenging the Status Quo in Contemporary American Culture". 

Astfel, având toate aceste coordonate, ne întrebam: ce rămâne în cazul profesorului Nae, manuscrisul sau "scandalul"?

Sursa: Pexels

B. SCURT EXCURS - "EU DACĂ VENEAM AȘA LA ȘCOALĂ MĂ DĂDEAU AFARĂ"

Ieri am făcut o "cercetare" în comentariile postărilor care vorbeau despre profesorul Nae. Cel mai tare mi-a sărit în ochi remarca din subtitlu. Ne-am propus să investigăm și noi fenomenul — cine și de ce ne dădea afară?

I. Pentru prima întrebare, e ușor de răspuns. Cine — directorul, profesorul, poate chiar femeia de serviciu.

II. În cazul întrebării numărul 2, lucrurile se complică. De ce — pentru că așa spune legea și, probabil, regulamentul de ordine școlară a unității de învățământ preuniversitar (spunem probabil pentru că fiecare școală are un astfel de regulament).

Astfel, în Legea învățământului preuniversitar, la art. 106 alin. (2), se prevede următoare obligație a elevilor: "(2) În calitate de membri ai comunității școlare, beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar au următoarele îndatoriri: b) obligația de a respecta regulamentele și deciziile unității de învățământ preuniversitar. În acest sens, beneficiarii primari au obligația de a cunoaște prevederile Statutului elevului și ale regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ, în funcție de nivelul de înțelegere și de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora; c) obligația de a se prezenta la școală într-o ținută vestimentară decentă și adecvată, conform regulamentului unității de învățământ preuniversitar".

"Ținuta vestimentară decentă și adecvată" se stabilește, astfel, prin regulamente interne, deci înțelesul expresiei diferă de la școală la școală.

III. Pentru unitățile de învățământ superior, lucrurile stau diferit, însă esența este aceeași. Vom relua chiar cuvintele purtătorului de cuvânt de la Universitatea din București — "Nu am niciun punct de vedere, Universitatea nu poate să aibă niciun punct de vedere legat de preferințele vestimentare ale membrilor comunității (...). Știți ce spune Constituția legat de discriminare, nu? Doamne ferește, Universitatea nu are cum să ia vreo măsură. Domnul profesor nu a venit indecent, nu s-a prezentat dezbrăcat. Nici măcar prin gând nu ne trece să luăm vreo măsură. Nu s-a întâmplat nimic. Fiecare poate să se îmbrace cum vrea, e liber, în niciun caz Universitatea nu-și permite să încalce legea".

Carta Universității din București nu conține nicio prevedere referitoare la ținuta vestimentară. Puteți căuta și dumneavoastră, am atașat aici: Carta Universității din București 2023. Cu toate acestea, iese în evidență următoarea obligație uitată de mulți studenți: "de a învăţa în mod sistematic la toate disciplinele din planul de învăţământ şi de a-şi însuşi pe deplin cunoştinţele predate potrivit programelor universitare, în scopul unei temeinice pregătiri teoretice şi practice".

Sursa: Freepik

C. MANUSCRISE

E greu de rezumat sau analizat un manuscris al lect. univ. dr. Andrei Nae. Am încercat să traduc câteva fragmente ieri, însă nu mi-a ieșit. Parcă aș strica esența.

Astfel, voi insera fragmente în română și în engleză din scrierile acestuia (regăsite pe Researchgate, o platformă academică, ori în alte surse) și voi face mici încercări de analiză asupra lor.

I. Salvaging Patriarchy in the 2018 Film Adaptation of Tomb Raider

Rezumat: "This article focuses on the recent film adaptation of the 2013 Tomb Raider video game. Its main goal is to show that, despite the significant changes that the plot undergoes when transitioning from video game to feature film, the adaptation remains faithful to the conservative gender politics of its ludic source text, in the sense that in both the game and the film Lara must struggle to maintain patriarchal order. While in the game the female protagonist has to fulfil her late father's unfinished archaeological (in fact colonial) project and redeem his name, in the film she has to compensate for her father's masculinity crisis. The resolution of the plot coincides with a resolution of the crisis of masculinity, which reinstates the gender power relations privileging masculinity. Furthermore, this article shows that Lara's struggle to re-establish patriarchy in the film's storyworld coerces her to adopt a colonial attitude with respect to otherness. By performing phallic masculinity, Lara Croft acts as an agent of colonialism whose intervention in foreign territories and cultures is rendered by the film providential for the emancipation of the native populations".

Fragment: "In the past thirty years, video games and cinema have developed a strong intermedial bond. While in the nineteen-eighties and especially the nineteen-nineties video games were very keen on imitating the form and aesthetics of film, the last two decades have witnessed a growing number of films that reshape video games (Larsen 2017). The evolution of the relation between the two media applies not only to the way their aesthetics have changed over the past years, but also to the diegetic content of the two. If earlier video games borrowed their narrative content from film, now it is films that rely on video games in the construction of their storyworlds. Given the relation between the two media, before investigating the representation of Lara Croft in the 2018 Tomb Raider film, a brief insight into the history of representing women in video games and film is necessary (...)".

În acest fragment, autorul analizează istoria recentă a filmelor realizate având la bază jocurile video. Care e tematica acestora? Ce descoperim în Tomb Raider? Cum e văzută Lara Croft?

II. Shakespeare 400 in Romania: Papers Commemorating the 400th Anniversary of William Shakespeare's Death (coautor)

Rezumat: "2016 has been a year dedicated to celebrating Shakespeare and to reflecting on his 400 year long after life. As critical reassessments and renewed engagements with his work have been issuing from all quarters across the world, the papers in this collection, largely the result of a panel organized within the Annual Conference of the English Department of the University of Bucharest held in June 2016, set out to add a Romanian contribution to the homage paid to the Bard. Our goal has been to review what Shakespeare has been meaning mostly to audiences and critics in this part of the world, while at the same time identifying linkages to significances of a transnational, global Shakespeare.

What has Shakespeare been doing for us? How has the process of engaging with his plays in critical readings, in translations, theatrical productions and in education been determining our cultural and political realities? How has he been refashioned and re-written, as we have assimilated, localized and more recently “glocalized” him? How can we pluralize our critical stance towards the history of Romanian Shakespeare (s) to include both the stories of dominant and resisting meanings as well as the multilingual Shakespeare produced on the Romanian territory? How are we to connect to other Eastern or Western histories of this arch-canonical icon of European culture and what attitude can we adopt towards the deterritorialized Shakespeares of the present digital age?"

După cum se întreabă și autorii: ce a făcut Shakespeare pentru noi? Cum se reflectă aceste lucruri în teatru, în scrierile critice sau în traduceri? Cum ne-a influențat realitatea?

III. De ce să înveți despre jocuri video la facultate? Articol publicat la Scena 9.

Fragmente: "După succesul primului The Last of Us în 2013, un joc despre călătoria pre-adolescentei Ellie printr-o Americă de după apocalipsă, comunitatea globală de gameri aştepta cu mare interes următorul titlu din serie - The Last of Us Part II. Primul ieşise în evidenţă nu doar prin experiența de joc, ci şi prin personajele foarte bine conturate narativ, ale căror drame personale deveneau deseori mai importante pentru jucător decât luptele cu zombie ce populau lumea jocului. După şapte ani de amânări şi incertitudine, jocul apare în iunie 2020, în uralele fanilor care erau nerăbdători să vadă ce urma să se întâmple cu Ellie, acum adolescentă, şi Joel, tutorele şi protectorul ei ajuns între timp la senectute. Jocul a doborât recorduri de vânzări şi a adunat o serie de recenzii pozitive. 

Evident, un asemenea hype nu putea genera doar laude. Atât de mulţi fani s-au arătat deranjaţi de faptul că jocul ar susține „agenda LGBT şi de gen”, încât compania care l-a dezvoltat, Naughty Dog, prin vocea directorului de creație Neil Druckman, a ieşit public pentru a condamna reacţiile homofobe şi transfobe generate de joc. (Personajul central Ellie e lesbiană, iar două dintre principalele personaje secundare sunt o femeie bisexuală, respectiv un adolescent transgen.) O anumită parte a comunității de gameri pare să fi ajuns la un oarecare consens: mai nou, jocurile se îndepărtează de menirea lor originală de a fi produse de divertisment pe care pur şi simplu le joci, iar „inocenta” plăcere pe care ți-o oferă un joc de acţiune a fost sau este pe cale de a fi compromisă de mesaje serioase despre probleme reale. Ce bine era pe vremuri, nu-i aşa?, când jucai un Contra în care împuşcai tot de la stânga la dreapta sau un Doom temeinic, în care nu era loc de meditaţie, ci doar de reacţii rapide şi precizie. 

Într-adevăr, lumea jocurilor video de acum două sau trei decenii avea o aură de inocenţă, doar că nu jocurile erau inocente, ci raportarea noastră la ele. Nici nu avea cum să fie altfel într-o perioadă în care, pe de-o parte, jocurile video se adresau unei subculturi alcătuite în general din adolescenţi de sex masculin, iar, pe de altă parte, mediul academic şi cel politic (mai ales din SUA) demonizau jocurile video ca fiind cauze ale violenţei în rândul tinerilor. (Cercetătorii continuă să dezbată și astăzi și lumea științei pare departe de a fi ajuns la un consens pe această temă.) Ce s-a schimbat în ultimii zece ani este că producătorii, consumatorii şi experţii au început să conştientizeze că jocurile video nu sunt doar jocuri. Sunt produse culturale complexe, cuprinse în dinamici sociale ce reflectă, dar şi contribuie la valorile dominante ale societăţilor din care facem parte". 

IV. Anxietăţile bărbatului neaoş. Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016

Fragmente: "Secolul XX a fost o perioadă istorică a emancipării categoriilor sociale defavorizate care fuseseră excluse din sfera publică şi ale căror roluri în societate erau stabilite de bărbaţi albi de peste 40 de ani, adică de patriarhat. Feminismul, postcolonialismul, Civil Rights Movement şi alte asemenea mişcări egalitariene au urmărit ca grupurile pe care le reprezintă să capete relevanţă politică şi, coroborate, să abolească ideea de masculinitate albă ca normă în societate.

Mulţumită acestor mişcări trăim astăzi într-o lume în care votul este universal şi etnia, sexul, orientarea sexuală sau identitatea de gen nu ar trebuie să fie piedici pentru nici un individ. În ciuda progreselor făcute, lumea occidentală continuă să-i privilegieze pe bărbaţii albi şi să considere masculinitatea drept normă. Regulat apar statistici care ne arată cum în poziţii de management sînt măcar de trei ori mai puţine femei decît bărbaţi, cum femeile sînt în general plătite mai prost decît bărbaţii sau cum, pare-se, etnia te poate împiedica să faci baie în gîrla artificială din Baloteşti.

Deşi masculinitatea albă este în continuare privilegiată mai ales în ţări precum România, există unii bărbaţi care văd progresele secolului XX drept o agresiune ce trebuie reprimată. Bărbatul neaoş, tradiţionalist ortodoxist, purtător de ie şi împătimit al miturilor naţionale şi al tradiţiilor inventate (pentru că, evident, sîngele din venele noastre e acelaşi cu al lui Decebal, ba chiar Burebista) este speriat că această brave new world a demonului corectitudinii politice şi egalitarianismului îl va detrona de pe soclul privilegierii (...)".

V. Resident Evil Village şi „Ciorb’ dă legîm’” sau ce înţeleg japonezii că înţeleg americanii despre România (adică nimic). Articol publicat la Scena 9.

Fragmente: "La 25 de ani după lansarea primului joc „Resident Evil” pentru PlayStation, apare al 8-lea titlu al seriei intitulat „Resident Evil Village”, unde „Vill” din village se vrea a fi citit ca cifra romană VIII. Acest joc de cuvinte vizual bazat pe o asociere perfect arbitrară între cuvântul „village” şi cifra VIII chiar reuşeşte să anticipeze o experienţă de gameplay absurdă, ce denotă un joc căruia îi lipsesc un concept unitar de design şi o idee principală de comunicat jucătorului. Interesantă, însă, la noul „Resident Evil” este contribuţia pe care România o are la această „ciorb’ de legîm” gătită de japonezii de la Capcom pentru publicul nord-american. Jocul nu precizează exact unde se petrece acțiunea, dar putem presupune că locul e o aproximare a Transilvaniei - și, prin extensie, a României. Să vedem cum arată această Românie.

După cutscene-ul inițial (adaptarea vizuală a unui basm pe care Mia, soţia protagonistului Ethan Winters, i-l citeşte fiicei sale, Rosemary), jocul ne transpune în pielea lui Ethan. Sub controlul jucătorului în first person, acesta trebuie să interacţioneze cu soţia şi fiica sa într-o scenă casnică de rutină. Resident Evil Village încearcă (în mod neconvingător) să ne spună că, de când s-au mutat în România, în familia Winters nu prea mai domină armonia - cei doi parteneri nu se mai înţeleg. Ca într-un film horror vechi, unde drama familială ce va produce inevitabil oroarea are de-a face cu refuzul sau incapacitatea unuia dintre părinţi de a-şi îndeplini rolul de gen, jocul ne arată cum Mia nu mai este o mamă şi o soţie bună: citeşte basme locale înspăimântătoare copilului, găteşte mâncăruri locale ciudate, nu îşi mai aminteşte mare lucru din viaţa lor din America şi nici nu depune vreun efort ca să-şi amintească. Minunat, România este Africa din literatura colonială a secolelor trecute şi Mia este occidentalul care se lasă „contaminat” de cultura nativă. 

În timp ce încercam să înţeleg cum de m-am trezit cu această retorică colonială deşănţată de roman de secol XIX într-un joc video din 2021 care are pretenţia să-l iau în serios, deodată bum, megatwist! Chris Redfield, unul dintre protagoniştii francizei, presupus prieten al familiei Winters, dă buzna în casa Winters, o ucide inexplicabil pe Mia şi îi ia cu forţa pe Ethan şi pe fiica sa. În timp ce suntem transportaţi către o destinaţie necunoscută, alt eveniment neaşteptat, furgoneta în care ne aflăm face un accident, şoferul şi paznicul mor, iar eu mă văd într-o noapte furtunoasă de iarnă, singur şi neînarmat, nevoit să merg pe cărări montane periculoase în căutare de adăpost. După minute bune de mers prin întuneric, ajung într-un final într-un sat. Inevitabil, gândul îmi zboară la Resident Evil 4, dar mă gândesc că Village nu poate fi o reciclare a lui 4, dat fiind că Resident Evil 5 fusese deja o asemenea reciclare. Evident, Village ţine să mă contrazică, pentru că revitalizarea francizei începută cu Resident Evil VII pare să nu fi ţinut mult. Până la urmă, nu aveam motive să fiu surprins după ce văzusem start screen-ul cu un munte jumătate Chris Redfield-jumătate lup, la poalele căruia se află un sat (...)".

Sursa: Freepik

D. ÎN LOC DE CONCLUZII

Există zeci de astfel de scrieri ale profesorului.

Dumneavoastră alegeți ce vă veți aminti despre acest subiect. Cu riscul de a fi numită "semidoctă", voi lăsa aici și niște versuri emblematice:

"Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii.. Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege..
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii.. Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit".

(Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News