Vinuri celebre în valoare de 500.000 de euro, furate din Franţa

Aproximativ o sută de lăzi de vinuri renumite, în valoare de 500.000 de euro, au fost furate de la un broker din Franţa.

Aproximativ o sută de lăzi de vinuri renumite, precum Petrus, Mouton-Rothschild sau Ausone, au fost furate de la domiciliul unui broker din Bordeaux, sud-vestul Franţei, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 500.000 de euro, a declarat vineri pentru AFP o sursă din poliţie, scrie Agerpres. 

Hoţii au reuşit să creeze duminică o breşă în clădire fără a alerta vecinii şi au intrat în pivniţă, de unde au furat sticlele de vinuri scumpe, unele cu o vechime de zeci de ani. Pivniţa respectivă conţinea majoritatea vinurilor celebre de Bordeaux, precum şi un prestigios vin de Bourgogne, renumitul Romanée-Conti.

"Astfel de furturi au loc de obicei la castele şi depozite", a declarat sursa citată de AFP.

Potrivit cotidianului Sud-Ouest, un număr de 37 de lăzi de vinuri scumpe au fost furate de la un domeniul viticol din sudul departamentului Gironde în 2015. Anterior, în anul 2007, depozitul unui comerciant de vinuri din Bordeaux a fost ţinta hoţilor.

În acelaşi an, doi paleţi de vinuri scumpe au fost furaţi dintr-o clădire amplasată la marginea oraşului Bordeaux, valoarea prejudiciului fiind estimată la 400.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel