StiriDiaspora.ro a derulat, în perioada iunie – noiembrie 2023, proiectul "Vești bune de acasă", cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Obiectivul general al proiectului, atins cu succes, a fost să oferim românilor din afara granițelor țării informații în timp real într-un mod cât mai accesibil și divers. Scopul acestui proiect a fost să răspundă la cât mai multe întrebări ale românilor din Diaspora, să stabilească un dialog și să faciliteze relația acestora cu instituțiile statului.
În cadrul proiectului am realizat emisiuni de informare precum și dezbateri destinate românilor plecați peste hotare, în care aceștia au aflat noutățile legislative și proiectele dedicate lor, care îi ajută în cazul în care își doresc să revină în România. În fiecare săptămână, am invitat experți, parlamentari și reprezentanți ai autorităților locale. De asemenea, românii din afara granițelor țării au putut adresa întrebări reprezentanților statului în cadrul dezbaterilor organizate și moderate de jurnaliștii StiriDiaspora.
În plus, proiectul a inclus și sondaje de opinie referitoare la așteptările românilor în relația cu autoritățile , ale căror rezultate au fost făcute publice, oferind astfel o perspectivă amplă asupra opiniilor și nevoilor comunității de români din Diaspora.
Proiectul ”Vești bune de acasă!” este foarte important pentru românii din Diaspora, deoarece găsesc într-un singur loc informațiile care-i interesează, află în timp real deciziile care se iau și pot să-și spună punctul de vedere.
Totodată, în cadrul proiectului am realizat și publicat o serie de articole utile și utilitare despre drepturile românilor din Diaspora, legislație, programe, finanțări.
Pentru a asigura o accesibilitate cât mai mare a informațiilor, acestea sunt disponibile într-o secțiune separată a site-ului: www.stridiaspora.ro: https://www.stiridiaspora.ro/vesti-bune-de-acasa.html
Prin activitățile desfășurate în proiect, românii interesați din Diaspora pot afla informații diverse despre programele dedicate lor, pornind de la cei care vor să își găsească meseria potrivită (cursuri de calificare și recalificare ori sfaturi practice despre echivalarea studiilor în România) sau persoane preocupate de antreprenoriat (accesare de fonduri europene sau naționale pentru deschiderea unor afaceri), până la cei care au muncit în străinătate și vor să se retragă la pensie în România (pași de urmat pentru încasarea pensiei în țară, acte și pașii necesari).
Proiectul "Vești bune de acasă!" are ca obiectiv crearea unei surse de informare de încredere pentru românii din Diaspora, oferindu-le suport în relația cu statul român și facilitând procesul de reîntoarcere în țară pentru cei interesați. Prin intermediul acestui proiect se dorește ca informațiile să ajungă la cât mai mulți români, punându-se accent pe o informare cât mai corectă, pe transparență și accesibilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu