Liderul PDL Theodor Stolojan, fost apropiat al lui Traian Băsescu, spune că actualul președintele nu poate deveni premier după terminarea mandatului de la Cotroceni, pentru că România este o democrație unde modelul Putin - Medvedev nu se aplică.
„Eu nu cred ca suntem in Rusia. Totusi, suntem o democratie. Dupa ce ai fost presedintele tarii zece ani de zile nu cred ca solutia este sa te intorci prim ministru", a spus fostul premier, vineri, la RFI.
În ultimile sale ieșiri publice, Traian Băsescu a glumit pe tema numirii sale în funcția de premier al României.
"Aş fi un prim-ministru, cu experienţa pe care o am, foarte bun. Dar nu mă pregătesc pentru asta, asta e ce am acumulat în atâţia ani. M-am uitat şi eu la bugete", a declarat Traian Băsescu la 19 decembrie, întrebat dacă se pregăteşte pentru a deveni premier, după ce îşi va termina mandatul la Cotroceni.
Într-un interviu acordat câteva săptămâni mai târziu, președintele a revenit la tema Băsescu - premier. "Oricine poate spune ce vrea și eu sunt liber să spun ceva, cert este că nu sunt atît de în vârstă încât dacă cineva m-ar ruga să pun țara pe șine un an de zile n-aș face-o. Pe contract, îmi lași țara un an de zile și curăț ce ai de curățat", a spus Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News