Stoltenberg: Există riscul unei invazii la scară mare în Ucraina, dar și încercări de a răsturna Guvernul de la Kiev

Stoltenberg: Există riscul unei invazii la scară mare în Ucraina, dar și încercări de a răsturna Guvernul de la Kiev
Stoltenberg: Există riscul unei invazii la scară mare în Ucraina, dar și încercări de a răsturna Guvernul de la Kiev

Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, că există riscul unei invazii a Rusiei în Ucraina.

'Există un risc real pentru că ceea ce vedem acum, această comasare de trupe la granița Ucrainei ar putea conduce la o invazie. În același timp, nu avem nicio certitudine cu privire la ceea ce se va întâmpla. Continuăm să facem apel la Rusia de a reveni la un dialog onest cu NATO.', a spus Stoltenberg.

'Există riscul unei invazii la scară mare'

'Există riscul unei invazii la scară mare, dar există și riscul de încercări de a răsturna Guvernul de la Kiev sau atacuri cibernetice. Mulți dintre ofițerii serviciilor secrete din Rusia acționează în Ucraina. Faptul că știm că Rusia a mai acționat în Ucraina, asta ne îngrijorează și trebuie să fim foarte pregătiți.', a declarat Stoltenberg.

'De aceea, prezența trupelor americane în România este foarte importantă pentru că transmite un semnal de solidaritate, un semnal că suntem pregătiți să intervenim.', a declarat Jens Stoltenberg.

El a mai spus că venirea celor 1.000 de militari americani suplimentari arată unitatea transatlantică şi angajamentul SUA de a apăra Europa. Regiunea Mării Negre are o importanţă strategică pentru NATO, a mai declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis.

Stoltenberg a afirmat că aliaţii sunt deschişi la găsirea unei soluţii politice cu Rusia în privinţa crizei ucrainene, dar NATO nu va face compromisuri asupra principiilor cheie, cum este dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege propria cale şi dreptul Alianţei de a-şi apăra toţi aliaţii. 'Nu vor exista membri de prima clasă şi membri de clasa a doua. Nu există decât aliaţii NATO, uniţi', a spus secretarul general al 

Iohannis: România este hotărâtă să menţină alocarea a 2% din PIB pentru continuarea modernizării capabilităţilor militare

România este hotărâtă să îşi menţină angajamentele asumate privind alocarea a 2% din PIB pentru continuarea modernizării capabilităţilor militare şi va acorda şi pe mai departe o atenţie sporită creşterii capacităţii operaţionale a tuturor structurilor militare, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la o conferinţă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

'România este hotărâtă să îşi menţină angajamentele asumate privind alocarea a 2% din PIB pentru continuarea modernizării capabilităţilor militare. Vom acorda şi pe mai departe o atenţie sporită creşterii capacităţii operaţionale a tuturor structurilor militare atât prin efort naţional, cât şi în context multinaţional.

Totodată, creşterea rezilienţei, atât la nivelul structurilor militare, cât şi la nivelul instituţiilor publice şi ale societăţii în ansamblu, reprezintă o direcţie principală de acţiune subsumată implementării strategiei naţionale de apărare a ţării', a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană, se află vineri la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel