Occidentul ar trebui să evite prudenţa excesivă în ceea ce priveşte livrările sale de arme pentru Ucraina, a susţinut sâmbătă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
În cadrul unei conferinţe de securitate de la München, Jens Stoltenberg a avertizat cu privire la consecinţele unei eventuale victorii a Rusiei în războiul lansat în urmă cu aproape un an împotriva ţării vecine, transmite DPA.
Unii sunt îngrijoraţi că sprijinul nostru pentru Ucraina riscă să ducă la escaladare. Dar riscul cel mai mare este dacă Putin câştigă, întrucât lumea ar deveni mai periculoasă şi Occidentul mai vulnerabil, a declarat Jens Stoltenberg.
În opinia sa, în acest scenariu preşedintele rus şi alţi lideri autoritari vor crede că pot folosi forţa pentru a obţine ceea ce doresc, ceea ce ar fi un mesaj eronat.
În acest context, a continuat Stoltenberg, aliaţii Ucrainei trebuie să îi dea acesteia ceea ce are nevoie pentru a câştiga şi pentru a se afirma ca o naţiune independentă suverană în Europa. Vreau să fiu clar, nu există opţiuni lipsite de risc, a mai spus el.
Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, a acuzat pentru prima dată Rusia de comiterea unor crime contra umanităţii de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în urmă cu aproape un an, transmite sâmbătă France Presse.
În cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen, Kamala Harris, fostă procuroare, a enumerat infracţiunile atribuite Rusiei, printre care bombardamentele sistematice împotriva civililor şi infrastructurii esenţiale, cazurile de tortură şi violurile atribuite soldaţilor ruşi, deportările de cetăţeni ucraineni în Rusia, inclusiv separarea a mii de copii de familiile lor.
Noi am examinat probele, cunoaştem normele juridice şi nu există niciun dubiu: acestea sunt crime contra umanităţii. Şi le spun tuturor celor care au comis aceste crime şi superiorilor sau complicilor lor la aceste crime: veţi fi traşi la răspundere, a declarat Harris în intervenţia sa.
SUA, principalul furnizor de arme pentru Kiev, va susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar. Vezi mai multe detalii aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News