Ministrul Cătălin Predoiu, al Afacerilor Interne, a venit cu ultimele date despre infracționalitatea din România.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, afirmă cu privire la siguranța din România, că-n 2023, am avut aproape 400.000 de infracțiuni, din care sub 0,1% grave cu violență, respectiv 217. Infracțiunile de omor și tâlhăriile au scăzut, statistic, față de anul trecut, afirmă ministrul, adăugând că ”strada a devenit mai sigură”, infracțiunile stradale reprezentând doar 12% din infracțiunile sesizate.
”Vă spun și unde au crescut infracțiunile: cele economice au crescut foarte mult, respectiv evaziune fiscală, delapidări, tot ce înseamnă active financiare, contrabandă...” a exemplificat ministrul.
Vorbind despre exemplele crunte ce ajuns în spațiul public, de violență și distrugere - cazul Pantelimon sau incendiul din Parlament, Cătălin Predoiu afirmă că ”modalitățile de comitere a infracțiunilor devin mai sofisticate, mai periculoase”. ”Pe de-o parte avem mai puține infracțiuni cu violență, dar, când se comit, sunt mai agresive” consideră ministrul.
Cătălin Predoiu afirmă că ”întreaga problematică a siguranței publice s-a complicat în ultimii 10-15 ani. Tensiunile s-au accentuat în ultimii ani și mijloacele de exprimare s-au diversificat. Cu alte cuvinte, trebuie să fim mai atenți la siguranță publică. Nu mai este un bun de la sine înțeles, este un produs al administrației și al societății”. ”Trăim într-o lume mai periculoasă, pe scurt” insistă ministrul de Interne.
Despre cazul bărbatului care a dat foc în Parlamentul României, Cătălin Predoiu a afirmat ”Capturat, în aceeași zi. S-a plecat de la poză” venind astfel cu argumente în fața criticilor care susțin că autorul a fost prins greu, în 8 - 9 ore: ”A trebuit să găsim un om într-un oraș cu 2 milioane de oameni” în condițiile în care nu se știa cine e și de unde vine. Identitatea i-a fost identificată în câteva ore, ca apoi, în alte câteva ore, să fie găsit.
Cu privire la cazul Pantelimon, s-a intervenit în stradă în 3 minute și la spital în 6 minute. ”Eu vă spun că nu găsiți termeni de intervenție mai buni în Europa la ora asta” asigură Cătălin Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu