Strada din Londra pe care mașinile și bicicletele s-ar putea să nu mai aibă acces. Totul pentru creșterea economică

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Strada s-ar putea transforma într-una pietonală pentru a atrage mai mulți cumpărători.

Alegeri prezidentiale 2024

Oxford Street din Londra, unde se află unele dintre cele mai renumite magazine din capitala britanică, de la Selfridges la Marks & Spencer, ar putea fi pietonală pentru a atrage mai mulți cumpărători, conform unui plan anunțat marți de primarul orașului, Sadiq Khan, porivit Reuters. Dacă va fi aprobată, Oxford Street se va alătura altor centre comerciale importante, precum Times Square din New York și La Rambla din Barcelona, care au fost complet lipsite de trafic.

O versiune anterioară a planului de interzicere a circulației vehiculelor pe această arteră de 1,9 km (1,2 mile) a fost blocată de consiliul local al orașului Westminster, însă proiectul reluat a primit sprijinul viceprim-ministrului britanic Angela Rayner.

"Am sprijinul guvernului central"

Rayner a declarat că planul va stimula creșterea economică, va crea noi locuri de muncă și va genera activitate economică.

"Diferența, de data aceasta, este că am sprijinul guvernului central, ceea ce înseamnă că, dacă ar exista opoziție din partea consiliului, am avea puterea de a continua cu planuri bune”, a declarat Khan pentru Reuters.

Oxford Street atrage aproximativ o jumătate de milion de vizitatori în fiecare zi, potrivit biroului primarului, dar multe magazine emblematice, inclusiv House of Fraser și Topshop, s-au închis în ultimii ani. Zona s-a străduit să recupereze numărul de vizitatori de când pandemia COVID-19 a făcut ca mulți oameni să se orienteze către cumpărăturile online și mai puțini să se întoarcă la birou.

Compania New West End, care reprezintă comercianții cu amănuntul de pe Oxford Street, a declarat că zona rămâne esențială pentru comerțul cu amănuntul și ospitalitatea din Londra. Unii comercianți cu amănuntul au salutat măsura.

"Aveți nevoie de autobuze, nu-i așa? Cum veți ajunge de la un capăt la celălalt?"

Khan a declarat că planul este de a scăpa de tot traficul, inclusiv de biciclete, pe o porțiune de 1,5 km de la Oxford Circus la Marble Arch. Primăria Londrei nu a precizat modul în care vor fi redirecționate autobuzele care folosesc drumul est-vest.

Stuart Love, directorul executiv al consiliului local Westminster City Council, a declarat că autoritatea dorește mai multe detalii cu privire la modul în care vor fi abordate preocupările rezidenților și cumpărătorilor locali legate de redirecționarea transportului și a accesului.

Ron Harold-Hurst, un pensionar din Bromley, sud-estul Londrei, a declarat că este împotriva pietonalizării străzii. "Este o idee groaznică”, a spus bătrânul de 83 de ani. "Aveți nevoie de autobuze, nu-i așa? Cum veți ajunge de la un capăt la celălalt?”

Planul are nevoie de aprobarea finală a lui Rayner, care este și ministrul britanic pentru locuințe și comunități.Partidul Laburist al premierului britanic Keir Starmer a declarat că dorește să accelereze procesul de aprobare a proiectelor pentru a accelera creșterea economică a Marii Britanii.

Oxford Street este un obiectiv turiristic ce nu ar trebui ratat, locul în care încep să se aprindă primele dintre miile de beculeţe care împodobesc oraşul la încheierea fiecărui an. De la un capăt la altul, această stradă de 1,5 mile (2,4 kilometri) este plină de farmec şi de peste 300 de magazine dintre cele mai diverse, scrie Agerpres. Chiar şi cei care nu îşi pot permite să cheltuiască prea mult vor fi cu siguranţă încântaţi să admire vitrinele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel