"Stranger Things" revine vineri cu sezonul patru, "mai înfricoşător"

Sursa Foto YouTube
Sursa Foto YouTube

Serialul fantastic de succes "Stranger Things" revine vineri la Netflix cu cel de-al patrulea sezon, penultimul, mai lung şi mai ales "mai înfricoşător", după cum au declarat pentru AFP actorii Noah Schnapp şi Priah Ferguson.

Amânate din cauza pandemiei, şapte episoade cu durate de aproximativ o oră şi zece minute până la o oră şi patruzeci de minute vor fi difuzate pe platforma de streaming, înaintea unui alt calup, la 1 iulie, alcătuit din două episoade de o oră şi douăzeci şi cinci de minute, respectiv două ore şi treizeci de minute.

Sezonul readuce în prim-plan grupul de prieteni din oraşul fictiv Hawkins în 1986, la şase luni după bătălia de la Starcourt Mall, care se confruntă cu o nouă ameninţare supranaturală, potrivit Agerpres.

"Este mai intens, mai înfricoşător", promite tânărul Noah Schnapp, în vârstă de 17 ani, care a ajuns săptămâna aceasta la Paris alături de Priah Ferguson, de 15 ani, pentru o proiecţie în avanpremieră în faţa a 500 de fani.

"Publicul trebuie să fie pregătit pentru ceva înspăimântător şi sângeros, într-atât încât uneori e nevoie să-ţi întorci privirea", a insistat el într-un interviu acordat AFP.

De fapt, după ce primul sezon al acestui serial-omagiu adus anilor 1980 amintea mai degrabă de "The Goonies", un film de aventură pentru copii, al patrulea sezon tinde mai mult spre "A Nightmare on Elm Street" al maestrului genului horror Wes Craven.

Youtube video image


Robert Englund, interpretul lui Freddy Krueger, care îşi ucide victimele în coşmarurile lor, îşi face apariţia în acesta.

Adoptată de Joyce (Winona Ryder) după presupusa moarte a lui Hopper (David Harbour), Eleven (Millie Bobby Brown) îi urmează pe Will (Noah Schnapp) şi Jonathan (Charlie Heaton) în California, unde descoperă viaţa grea a unei eleve de liceu rămasă fără puterile sale, departe de Mike (Finn Wolfhard), Dustin (Gaten Matarazzo), Max (Sadie Sink), Lucas (Caleb McLaughlin) şi de amuzanta surioară a lui, Erica (Priah Ferguson), rămaşi în Indiana.

"Şi în viaţa reală, pe măsură ce creşti, lumea devine mai întunecată", a comentat Priah Ferguson pentru a explica această turnură survenită în serial, o abordare mai adultă comparativ cu anul 2016, în contextul în care actorii din distribuţie şi fanii au "crescut în acelaşi timp".

Ei vor trebui să înveţe să trăiască fără ea la sfârşitul celui de-al cincilea sezon, despre care creatorii serialului, fraţii Matt şi Ross Duffer, au avertizat deja că va fi ultimul. "Începe să pară începutul sfârşitului", s-a plâns Priah Ferguson.

Confruntată cu o scădere fără precedent a numărului de abonaţi, platforma de streaming Netflix a făcut toate eforturile pentru a promova una dintre cele mai populare producţii ale sale, inclusiv un "festival" dedicat, la Paris.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel