Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni 2023 – 2026 ajunge pe masa Guvernului, care trebuie să o adopte cât mai curând posibil, spune Gheorghe Cârciu

Gheorghe Cârciu/ foto dcnews Crișan Andreescu
Gheorghe Cârciu/ foto dcnews Crișan Andreescu

În data de 27 iunie 2023, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a organizat cea de-a patra reuniune pe tema documentelor strategice pentru sprijinirea românilor de pretutindeni, pentru a prezenta rezultatele obținute, urmând ca acestea să parcurgă demersul legislativ spre aprobare. 

Întâlnirea, cu rol de conferință finală în cadrul proiectului, încheie seria de dialoguri cu reprezentanții autorităților centrale și locale și ai mediului asociativ românesc din afara granițelor țării.

„Am ajuns la o formă optimă care să răspundă obiectivului nostru comun – păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii româneşti în diaspora și comunitățile istorice. Strategia ajunge pe masa Guvernului, care trebuie să o adopte cât mai curând posibil, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor românilor care trăiesc în afara granițelor.” – a fost mesajul secretarului de stat Gheorghe Cârciu adresat audienței, în timpul reuniunii.

Organizată în cadrul proiectului „Cadrul strategic pentru dezvoltarea infrastructurii politicilor publice derulate de DRP“, întâlnirea s-a bucurat de participarea unui număr mare de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului asociativ românesc, atât în format fizic, cât și video-conferință, care au primit cu bucurie forma actualizată a documentelor strategice realizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni este documentul de politici publice în care se regăsesc obiectivele, direcţiile de acţiune şi măsurile prevăzute pentru perioada 2023 – 2026, adaptate la nevoile curente ale comunităţilor istorice şi ale diasporei de mobilitate, în vederea păstrării, afirmării şi promovării identităţii româneşti. Scopul acesteia este întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acțiunea pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor entice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) desfășoară proiectul cu finanțare europeană și proprie „Cadrul strategic pentru dezvoltarea infrastructurii politicilor publice derulate de DRP“ (MySMIS 130070/ SIPOCA 730), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, cu o valoare a finanțării de aproximativ 4,51 milioane lei (din care aproximativ 3,79 milioane lei finanțare UE). Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea la nivelul Departamentului a unui set de instrumente de planificare strategică, prin fundamentarea unei noi Strategii Naționale pentru Românii de Pretutindeni. Scopul demersului este de a identifica soluții specifice, ca răspuns la situațiile particulare existente în fiecare comunitate românească din diaspora și comunitățile istorice, potrivit Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

Vizită de lucru în Republica Federală Germania 

"Secretarul de stat Gheorghe Cârciu va efectua, în perioada 29 iunie - 2 iulie, o vizită de lucru în Republica Federală Germania.

Întâlnirile cu reprezentanții comunității românești se vor derula în orașele Füssen, München și Nürnberg.

"Continuăm dialogul cu românii din Germania și în perioada 29 iunie - 2 iulie!

Sunt proiecte frumoase pe care această comunitate mare le-a dezvoltat, dar mai multe pot fi făcute în parteneriat și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. De asemenea, aflăm și despre problemele, nevoile, necazurile și grijile celor din această parte a Europei.

Acesta este rolul meu și al colegilor din DRP, să fim în mijlocul oamenilor din afara granițelor, să livrăm fapte și mai puține vorbe', a declarat demnitarul DRP.", a transmis Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) pe pagina de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel