STRATEGIA PDL pentru 2012: Votul de la Valladolid, valabil pentru circumscripţia Strehaia

alegeri
alegeri

Printre modificările legii electorale pregătite de actuala putere se numără și votul prin corespondență. Măsura propusă de Teodor Baconschi, ambasador la Paris, în 2009,  nu a stârnit reacții  vehemente din partea opoziției, care a luat-o drept o încercare de a întări poziția președintelui Băsescu la un eventual referendum.

Pornind de la acest prim pas, surse din interiorul PDL ne-au povestit cum strategii partidului au pregătit creșterea numărului de circumscripții electorale în diaspora, care ar crește automat și numărul locurilor pe care le ia PDL în viitorul parlament. Cu doi parlamentari în plus nu se va simți mare diferență, și-au spus cei din USL, care adună în prezent peste 60 la sută din opțiunile de vot. Același calcul eronat l-au făcut liberalii și pedeliștii în 2008, când s-au trezit depăşiţi, cu 1 parlamentar, de PDL. Iar Boc a primit de la Băsescu sarcina de a face guvernul.

Mai grav pentru scena politică de la noi este faptul că PDL intenționează să permită celor plecați în diaspora să voteze la locale prin corespondență. Scrisorile controlate de ministerul condus de Baconschi vor aduce voturi din Valladolid pentru candidatul PDL din Strehaia, de exemplu. Acest ”spor” va permite aleșilor locali portocalii să fructifice avantajul dat de fondurile guvernamentale. Împreună cu ”Operațiunea Găleata”, votul din diaspora va reconfirma primarii PDL , ceea ce poate însemna revirimentul partidului.

Capitala, cea mai importantă bătălie înainte de parlamentare

În Capitală, unde sunt slabe șanse să se obțină Primăria Generală, se încearcă o schimbare legislativă care să permită alegerea primarului general cu voturile consilierilor generali. Se mizează astfel pe ”trădătorii” și ”migratorii” legați de interese transpartinice, care ar vota fie pe Liviu negoiță, fie pe Nicolae Onțanu, pe motiv că sunt buni gospodari etc. Doar două obstacole mai sunt de depășit: referendumul și Oprescu. Referendumul pentru desființarea sectoarelor trebuie evitat, sau  schimbat în sensul de a permite alegerea primarului prin votul consilierilor. Al doilea hop îl reprezintă scoaterea din joc a lui Sorin Oprescu. Întârzierea referendumului cerut de Andrei Chiliman și Popescu Piedone arată că Oprescu nu s-a hotărât dacă va face jocurile PDL sau nu.

La alegerile generale, PDL nu mai trebuie să facă decât 20 la sută, dacă se acceptă ideea votului prin corespondență în circumscripția din țară. Cu circa 80 la sută din cele 2 milioane de voturi pe care mizează pedeliștii, ar obține peste 35 la sută din sufragii, deci ar avea șanse mari să intre în guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel