Executivul a dat undă verde joi pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a Strategiei referitoare la datele deschise. Printre obiectivele acesteia se numără generarea de oportunități pentru sectorul privat, domeniul cercetării și cel al inovației tehnologice, având scopul de a diversifica și extinde gama de servicii și produse.
"Elaborarea şi implementarea Strategiei privind datele deschise aprobate de Guvern consolidează poziţia României ca lider regional în digitalizare şi inovare, contribuind totodată la creşterea economică sustenabilă şi la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE. La nivel european, creşterea economică provenită din date deschise este estimată să ajungă în anul viitor, 2025, la peste 200 de miliarde de euro.
Astfel, în prim proces de aderare la OCDE, ne dorim ca şi în România să creăm aceste oportunităţi pentru mediul de afaceri, pentru mediul de cercetare şi pentru cel de dezvoltare tehnologică, prin care să se extindă serviciile şi produsele, dar şi pentru a spori încrederea cetăţenilor în instrumentele digitale, inclusiv cele de interacţiune publică a serviciilor publice. În esenţă, datele reprezintă o materie primă din care se pot extrage informaţii şi perspective şi sunt o resursă fundamentală pentru tehnologia modernă, pentru afaceri, pentru ştiinţă şi pentru multe alte domenii", a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News