Strategiile inovative, șansa de recuperare a pacienților cu AVC-concluziile Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), după Congresul de la Tașkent

În fiecare an, milioane de oameni din întreaga lume suferă un accident vascular cerebral și, din nefericire, peste jumătate dintre aceștia pierd lupta cu această afecțiune gravă. Ceilalți, într-o proporție foarte mare, rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă. 

În cazul celor care suferă un AVC, rata de supraviețuire și îmbunătățirea substanțială a calității vieții sunt direct proporționale cu dezvoltarea programelor și strategiilor inovative pe care, cele mai importante organizații medicale profesionale ale lumii le derulează și implementează la nivel global într-un amplu concept denumit neuroreabilitare .

În acest context, precum și în cel al perfecționării prin educație medicală continuă neurologică, s-au derulat în perioda 22-25 iunie, la Tashkent, în Uzbekistan, două mari evenimente internaționale dedicate prevenției, diagnosticării, dar mai ales tratării și reabilitării pacienților care au suferit un Accident Vascular Cerebral.

Astfel, în perioada 22-23 iunie a avut loc un prim curs inovativ dedicat disfagiei post AVC, proiect integrat în Planul de Acțiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E), la care a aderat și România la finele lunii mai, plan strategic dezvoltat de European Stroke Organization și Stroke Alliance for Europe care trebuie implementat până în anul 2030. Cursul a fost organizat de către Federația Europeană a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies -EFNR) și Organizația Europeană a AVC, (European Stroke Organization - ESO).

Congresul Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabilitării, la a 18-a ediție

De altfel, acest curs important a fost un preambul al Congresului Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabilitării (SSNN), a cărui a 18-ediție a reunit, în perioada 24-25 iunie, reputati cercetători științifici, profesori și medici neurologi din întreaga lume pentru a prezenta și supune dezbaterilor cele mai recente descoperiri din aria tratării și neuroreabilitării pacienților care au trecut printr-un accident vascular cerebral.

Mai mult, EFNR și ESO au semnat un Memorandum privind extinderea colaborării multianuale ce vizează prioritizarea schimbului de expertiză și consolidarea informațiilor între cercetătorii științifici și medicii neurologi din întreaga lume prin integrarea și dezvoltarea unor evenimente educaționale medicale specifice, precum și a unor noi ghiduri medicale și de cercetare aprofundată în domeniul neuroreabilitării. Un astfel de nou ghid, ce se adreseaza neuroreabilitării după AVC, reprezintă unul  dintre principalele obiective ale EFNR si ESO care se va dezvolta în parteneriat cu Academia Europeană de Neurologie, cele  trei mari societăți academice urmând să se reunească  la Budapesta în contextul celui de-al 9-lea Congres al Academiei Europene de Neurologie, eveniment care se va desfășura în perioada 1-4 Iulie 2023.

Prof.dr. Dafin Mureșanu: Ne dorim un plan de acțiune comun

“Ne dorim ca toate aceste reuniuni să ducă la o integrare uniformă a tuturor programelor strategice prin care să reușim atât identificarea provocărilor și oportunităților regionale, implementarea globală a soluțiilor inovative în managementul pacientului, cât și amplificarea schimbului de expertiză între toți actorii implicați în vastul domeniu al neuroreabilitării” a declarat președintele Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabiltării (SSNN), Prof. Univ. Dr. Dafin Mureșanu.

Acesta a precizat că „manifestarea științifică a SSNN a reunit reputați experți în neuroreabilitare într-o paradigmă multidisciplinară cu unicul scop de a elabora un plan de acțiune comun și de a extinde rețeaua și raza educațională a WFNR/EFNR prin implementarea unui pachet complet de programe de referință în ceea ce priveşte strategia de dezvoltare a modulelor ce vizează neuroreabilitarea, de la cercetarea fundamentală şi până la implementarea soluţiilor inovative în practica clinică”

Manifestarea științifică a SSNN a fost organizată sub patronajul Federației Europeane a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies - EFNR) și a Federației Mondiale a Societăților de Neuroreabilitare (The World Federation for NeuroRehabilitation - WFNR)Cele două mari evenimente științifice internaționale au reunit peste 300 de participanți din 17 țări, delegația României fiind astfel angrenată într-un nou schimb de expertiză cu neurologi din Germania, Israel, Italia, India, Emiratele Arabe Unite, USA, Austria, Armenia, Georgia, Kirghizstan, Kazakhstan, Azerbaijan, Uzbekistan, Vietnam, Rusia și Belarus.

Evaluarea disfagiei post AVC, critică în primele 48 de ore de la debut

La nivel global, se produc aproximativ 17 milioane de accidente vasculare cerebrale în fiecare an, dintre care 60% apar la persoanele cu vârsta sub 70 de ani, iar una dintre dificultățile cu care se confruntă pacienții post AVC este aceea de înghițire a alimentelor și poartă denumirea medicală de disfagie .

Această afecțiune este asociată cu un risc de 4,08 ori mai mare de pneumonie și un risc de mortalitate cu 4,07 ori mai mare la pacienții cu accident vascular cerebral acut, prevalența disfagiei post-AVC  variind între 39% și 80% dintre pacienți. În plus, medicina bazată pe dovezi ne arată că anumite comorbidități, printre care se numără și diabetul zaharat, joacă un rol important în dezvoltarea disfagiei post AVC. Totodată, caracteristicile bolii, inclusiv tipul accidentului vascular cerebral, localizarea și severitatea sa, precum și accidentele vasculare cerebrale anterioare, ar putea fi asociate cu apariția disfagiei post AVC.

De asemenea, disfagia reprezintă și o cauză importantă de deshidratare și malnutriție a acestor pacienți, iar evaluarea tulburărilor de deglutiție, la patul pacientului, în primele 48 de ore de la debut, crește semnificativ șansa  unui prognostic favorabil. Pe de altă parte, rata de diagnostic a disfagiei este mult crescută (până la 51-55 %) atunci când evaluarea este efectutată de personal specializat în probleme de înghițire (51-55%), iar când disfagia este identificată prin teste instrumentale, în principal videofluoroscopie, rata de diagnostic este cea mai mare (64-78%).

În acest context al instruirii personalului medical în evaluarea, diagnosticarea și intervenția rapidă în cazul pacienților care au suferit un AVC în urma căruia se instalează disfagia, se derulează și seria de cursuri de pregătire medicală dedicată acestei afecțiuni, precum sesiunea ce a avut loc recent la Tashkent. Un al doilea curs similar va avea loc la Lyon, în cadrul Congresului European de Neuroreabilitare 30august-2 septembrie). Tot în cadrul evenimentului de la Lyon va avea loc o sesiune știițifică extraordinară unde vor participa liderii Federației Europene de Neuroreabilitare, ai Stroke Action Plan - Europe, împreună cu delegați din 20 de țări europene, printre care și România, pentru a identifica modalități de implementare a măsurilor expuse în cadrul planului, în special în ceea ce privește componența de neuroreabilitare a acestuia.

The European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR)

EFNR este o organizație științifică internațională nonprofit dedicată cercetării, educației, schimburilor intelectuale, activităților de advocacy și filantropice în domeniul medical al neuroreabilitării și al ariilor de expertiză conexe. Având sediul permanent la Viena, EFNR are în componenţa sa membri din toate ţările Uniunii Europene, la care se adaugă şi alţi specialişti şi cercetători ştiinţifici în domeniul neurologiei din întreaga lume.

The World Federation for NeuroRehabilitation-WFNR

Înființată în 1996, WFNR este o organizație multidisciplinară, cu sediu în Marea Britanie și deschisă tuturor profesioniștilor din întreaga lume implicați în domeniul neuroreabilitării. WFNR numără în prezent peste 5.000 de membri în întreaga lume, 38 de grupuri de interes special și are afiliate 41 de Societăți Naționale de profil din diferite țări

Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN)

Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) a fost înființată în 2005 de către un grup internaţional de medici şi cercetători, la inițiativa Prof. dr. Dafin F. Mureşanu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, a Prof. dr. Ovidiu Băjenaru și a Prof.Dr.Bogdan Popescu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. SSNN este o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării fundamentale şi clinice, crearea unui forum de discuţii pentru a contribui la o mai bună înțelegere a proceselor neurobioligice endogene și dezvoltarea unor strategii terapeutice farmacologice şi non-farmacologice în domeniul neuroprotecției şi neuroregenerării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel