Tratamentele pentru depresie pot modifica structura creierului, potrivit unei cercetări.
Tratamentele împotriva depresiei pot schimba structura creierului. Aceasta, este concluzia unei cercetări prezentate la cea de-a 35-a conferință anuală a Colegiului European de Neuropsihofarmacologie (ECNP), care a avut loc la Viena, în perioada 15-18 octombrie, scrie Ziarul de Iași.
Oamenii de știință au crezut până acum că structura creierului adult este în general rigidă și incapabilă de schimbări rapide. Noi cercetări arată însă că acest lucru nu este deloc adevărat.
O echipă de cercetători de la universitatea din Münster, Germania, a arătat că tratamentul pentru depresie poate duce la creșterea conectivității creierului, iar acei pacienți care răspund bine la tratament prezintă o creștere mai mare a conectivității decât cei la care tratamentul nu funcționează.
Echipa a studiat 109 pacienți cu depresie gravă (tulburare depresivă majoră) și i-a comparat cu 55 de martori sănătoși.
Creierul pacienților a fost scanat cu ajutorul unui RMN configurat pentru a identifica ce părți ale creierului comunică cu altele, pentru a determina nivelul conexiunilor care au loc în creier.
Pacienții au fost apoi tratați pentru depresie, o parte cu terapie electroconvulsivă cu șocuri electrice (ECT), alții cu psihoterapie sau medicație, iar alții cu o combinație a acestor terapii.
După tratament, creierele participanților au fost din nou scanate și numărul de conexiuni a fost înregistrat. Totodată, participanții au fost din nou testați pentru simptome de depresie.
Cercetătorii au descoperit că tratamentul pentru depresie a schimbat infrastructura creierului, ceea ce contravine cunoștințelor de până acum. Pacienții tratați au prezentat un număr mai mare de conexiuni decât au arătat înainte de tratament. Mai mult decât atât, cei care au prezentat cel mai mare răspuns la tratament au dezvoltat un număr mai mare de noi conexiuni decât cei care au prezentat un răspuns redus. Cea de-a doua scanare care arată că nu au existat efecte în timp la controalele sănătoase, susține constatările cercetătorilor.
"Am descoperit că aceste schimbări au avut loc într-o perioadă de aproximativ șase săptămâni, și am fost surprinși de viteza de răspuns. Nu avem o explicație cu privire la modul în care au loc aceste schimbări sau de ce se întâmplă la forme atât de diferite de tratament", a declarat profesorul Jonathan Repple, profesor de psihiatrie predictivă la universitatea din Frankfurt.
Acesta este un studiu foarte interesant și dificil de realizat, spun specialiștii, în care autorii au repetat scanările RMN pentru a dezvălui modificările în timp ale conectivității structurale ale creierului la pacienții tratați pentru depresie.
"Rezultatele sunt în acord cu o anumită convingere a noastră conform căreia creierul prezintă mai multă flexibilitate la adaptare, în timp (chiar și scurt) decât se credea anterior", spun autorii studiului.
Într-adevăr, o idee majoră despre ceea ce se întâmplă în tratamentul depresiei (și al altor boli psihiatrice) se referă la schimbările în plasticitatea creierului, după antidepresive, psihoterapie și terapia electroconvulsivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News