Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, cele care, în urma alegerilor din 6 decembrie, au intrat în Parlamentul României pentru un mandat de patru ani.
Înainte de consultările oficiale, așa cum cu toții am aflat din declarații publice, președintele Klaus Iohannis a vorbit telefonic cu președintele UDMR, dar și cu președintele USR, în vederea a ceea ce a numit cristalizarea rapidă a unei coaliții de dreaptă, vorbim pe față despre obiectul ieșirilor sale publice: excluderea PSD de la masa negocierilor pentru un viitor Guvern.
Conform Digi24, s-ar fi stabilit deja structura viitorului Guvern, în sensul împărțirii ministerelor. Prin urmare, PNL ar urma să aibă 8 ministere, USR - PLUS 5 ministere, iar UDMR 3 ministere.
Presa hashtag scrie că țintele USR Plus în viitorul Guvern ar fi Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății. Deocamdată nu este clar ce ministere va avea fiecare partid, negocierile continuă, un lucru aproape sigur fiind că viitorul Executiv va fi format din PNL, USR Plus și UDMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News