Liga Studenților de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță, într-un comunicat de presă, că nu vor fi virate bursele pe perioada verii pentru că nu s-au alocat fonduri. Bursele vor fi virate după rectificarea bugetară, prin septembrie-octombrie.
”Liga Studentilor (LS IASI) informeaza studentii si opinia publica asupra faptului ca bursele studentesti promise pentru vara aceasta nu vor fi virate decat la finalul lunii septembrie sau inceputul lunii octombrie, avand in vedere ca nu s-au alocat fonduri in acest sens, urmand ca acestea sa fie disponibile abia dupa rectificarea bugetara din luna august. In urma modificarii OUG 2/2017 si a publicarii Ordinului Ministrului Educatiei Nationale nr. 4104 din 21.06.2017 prin care se modifica criteriile generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin material pentru studentii din invatamantul superior de stat, bursele studentilor, indiferent de tipul acestora (de merit, performanta sau sociale), se vor acorda pe toata durata anului universitar, inclusiv pe perioada vacantelor si a sarbatorilor legale. Desi studentii au acest drept recunoscut, universitatile isi desfasoara activitatea in baza unui contract institutional cu Ministerul Educatiei Nationale prin care acesta din urma, in calitate de ordonator principal de credite, distribuie fondul de burse in functie de numarul de studenti bugetati, catre universitatile de stat, in urma aprobarii bugetului de stat la inceputul acestui an.
Astfel, bursele studentilor vor fi virate abia la finalul lunii septembrie, cumulat pentru toate cele trei luni de vacanta, dupa ce Guvernul va realiza rectificarea bugetului de stat in luna august, alocandu-se fonduri suplimentare Ministerului Educatiei Nationale, care va trebui sa reinnoiasca contractele institutionale cu universitatile de stat, astfel incat acestea sa poata vira bursele studentilor.” precizează LS Iași într-un comunicat de presă.
[citeste si]
Vicepreședintele LS, Cosmin-Teodor Cotos, a afirmat că anumite ”federații studențești au dezinformat în mod grav studenții, comunicând în spațiul public că bursele vor fi virate de la finalul lunii iunie sau începutul lunii iulie”. El lansează și un atac politic: ”Pe viitor, îi îndemnăm pe studenți să privească cu mai multă prudență promisiunile deșarte ale unor lideri de partid cu probleme penale și girate din interes de anumite organizații studentești influențate politic”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu