Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară îngrijorată și uimită de faptul că, în conformitate cu ultimele interpretări ale legislației oferite de către Ministerul Educației Naționale (MEN), studenții cu vârsta de peste 26 de ani nu mai pot beneficia, începând cu anul universitar 2017-2018, de gratuitatea la transportul feroviar intern.
ANOSR transmite că: "Interpretarea discreționară a legislației conduce la situația în care zeci de mii de studenți sunt privați de acest drept, în condițiile în care există un număr semnificativ de cursanți care sunt vizați de această reglementare. Solicităm, prin urmare, atât Guvernului României, cât și Parlamentului, să modifice cadrul legislativ, astfel încât să nu mai există niciun dubiu cu privire la acest drept".
ANOSR consideră că această interpretare este incorectă și aberantă din punct de vedere juridic, denaturând norma de la scopul propus. De asemenea, consideră că interpretarea se află în directă opoziție cu voința Guvernului României și a coaliției de guvernare, care au emis actele normative în cauză cu scopul de a oferi gratuitate pentru toți studenții din România la forma de învățământ cu frecvență.
Punctul de vedere al Direcției Generale Juridice, emis în urma sesizării anumitor universități, a condus la situația în care, în anumite instituții de învățământ superior, legitimațiile de călătorie au fost oprite de la a mai fi distribuite studenților de peste 26 de ani, chiar dacă există în continuare un număr semnificativ de universități care au respectat legea și au aplicat aceste prevederi. Ministerul Educației Naționale a cerut Ministerului Justiției un punct de vedere cu privire la interpretarea acestora, iar acesta din urmă menționează în răspuns că nu are competențe de interpretare a actelor normative vizate, chiar dacă reprezentanții MEN utilizează această adresă ca punct de plecare în argumentarea tezei acestora.
ANOSR mai spune: "Amintim faptul că, la începutul anului 2017 Guvernul a modificat Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și ulterior a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 1 februarie 2017, tocmai din dorința de a legifera această gratuitate".
Astfel, începând cu 1 februarie 2016, de gratuitate la transportul feroviar beneficiau toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență la într-o instituție de învățământ superior acreditată:
"Prin expunerea Ministerului Educației Naționale se ajunge la o stare de fapt aberantă: deși Guvernul și-a asumat prin programul de guvernare intenția de a oferi gratuitate la transportul feroviar intern tuturor studenților din România și a confirmat această intenție atât prin modificarea LEN, cât și prin stabilirea normelor de aplicare, este considerat că legislația adoptată nu ar menționa explicit acest lucru", mai spune studenții.
ANOSR a solicitat și a obținut o serie de întrevederi, inclusiv cu Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului Educației Naționale, însă rezultatele întâlnirilor nu au fost unele pozitive. MEN consideră că această situația poate fi rezolvată doar prin adoptarea unei Ordonanțe de Urgență, respectiv prin modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 printr-o inițiativă parlamentară. "Deși suntem de acord că ar fi în avantajul tuturor părților o clarificare a cadrului legislativ, opinăm că și în prezent studenții ar trebui să beneficieze de gratuitate la transportul feroviar intern, chiar dacă au împlinit vârsta de 26 de ani", se mai arată în comunicat.
"Considerăm că Guvernul României, respectiv Parlamentul, au datoria de a soluționa această problemă. În momentul de față, legislația cuprinde toate elementele, astfel încât studenții să beneficieze de gratuitate, indiferent de vârstă, iar Guvernul României este dator să ducă la îndeplinire actele emise de acesta. În acest context, pentru a fi siguri că nu vor mai fi astfel de blocaje în viitor, Parlamentul este dator să reglementeze dispozițiile art. 205, alin. (2^1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, fie pornind de la o Ordonanță de Urgență a Guvernului, fie printr-o inițiativă legislativă.
De asemenea, avem încredere că angajamentele luate de partidele politice care formează coaliția de guvernare nu au fost unele temporare", a mai transmis Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România care a mai zis că "va continua să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca toți studenții, indiferent de vârstă, să poată beneficia de gratuitatea la transportul feroviar intern".
[citeste si]
„Trăim într-o zodie a absurdului, în care, deși reglementările prevăd gratuitate pentru toți studenții români, indiferent de vârstă, și care urmează studiile la o formă de învățământ cu frecvență, suntem totuși în situația în care acest lucru nu se mai întâmplă. Măsura, care a avut un impact deosebit în rândul colegilor noștri, contribuind la creșterea gradului de mobilitate, trebuie să fie aplicată pentru toți cei în cauză, fără nicio discriminare. Sperăm că în cel mai scurt timp această problemă să fie rezolvată.”, a declarat Marius Deaconu, președinte ANOSR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu