Universitatea din Nottingham, Anglia, a interzis un student după ce acesta a postat mai multe comentarii rasiste la adresa fotbaliştilor naţionalei după finala EURO 2020.
Universitatea Trent, de care aparține facultatea respectivă, i-a retras acestuia oferta după ce a aflat că el postase un clip pe rețelele de socializare în care îi abuza rasial pe Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka, nimeni alții decât cei care au ratat penalty-urile în finala cu Italia, de la EURO 2020.
Astfel, limbajul elevului a fost considerat inacceptabil de către conducătorii universității, care pur și simplu i-au "dat interzis".
"Noi nu tolerăm nicio formă de discriminare, inclusiv rasismul. Ne-am aplecat asupra acestei probleme imediat și, în consecință, am retras o ofertă pentru un candidat", a spus un purtător de cuvânt ai universității Trent, din Nottingham, conform Digisport.
"Am stat departe de rețelele sociale în ultimele zile pentru a petrece timp alături de familie și pentru a reflecta asupra evenimentelor din ultimele săptămâni. Acest mesaj nu va putea transmite cât de recunoscător sunt pentru toată dragostea primită. Simt că trebuie să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut.
A fost o onoare să fiu parte din lotul Angliei. Colegii sunt niște exemple și vor fi frați pe viață. Sunt recunoscător pentru toate lucrurile învățate de la ei încă din prima zi, de la jucători și până la staff. A însemnat enorm pentru mine să-mi ajut echipa să ajungă în prima finală după 55 de ani, să-mi văd familia în tribune, știind ce sacrificii au făcut pentru a mă ajuta să ajungă aici.
Nu există cuvinte pentru a vă explica cât de dezamăgit sunt de rezultat și de penalty-ul executat de mine. Chiar am crezut că vom câștiga acest trofeu pentru voi. Îmi pare rău că nu am reușit să-l aducem acasă în acest an, dar vă promit că vom da totul pentru a ne asigura că această generație va afla ce înseamnă să câștigi.
Reacția mea de după meci spune tot. Am fost foarte afectat și am simțit că v-am dezamăgit pe toți, dar vă promit că nu voi lăsa acel moment și toate lucrurile negative îndreptate spre mine să mă oprească.
Pentru cei care m-au susținut și mi-au trimis scrisori pline de dragoste, vă sunt recunoscător. Despre asta ar trebui să fie fotbalul. Pasiune, oameni de toate rasele, genurile, religiile, care sunt împreună și au parte de aceeași bucurie a fotbalului.
În ceea ce privește rețelele Instagram, Twitter și Facebook, nu vreau ca vreun copil sau adult să aibă parte de aceste mesaje pline de ură și dureroase pe care le-am avut eu, Marcus Rashford și Jadon Sancho în această săptămână. Am știut imediat ce fel de mesaje voi primi, iar asta este o realitate tristă, că platformele voastre puternice nu fac suficient pentru a opri aceste mesaje", a scris Saka.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu