Prof. dr. Aurel Nechita a vorbit în cadrul emisiunii ”La Sud prin Sud-Est”, printre altele, şi despre performanţa Facultăţii de Medicină din Galaţi de a avea catedră şi în Italia.
Publicitate
Tinerii dornici să îmbrace halatul alb pot studia, mai nou, şi în Italia, la Enna. După 6 ani, vor putea spune cu pieptul umflat că au fost pregătiţi de cei mai buni profesori, în limba română, peste hotare şi că deţin diplomă cu recunoaştere internaţională. Deputatul Nechita a vorbit cu vădită mândrie despre performanţa de a duce specializările Medicină şi Farmacie din Galaţi... peste graniţă: "Am fost primii care am avut îndrăzneala să ieşim din ţară, pentru că am mers pe principiul - decât să vină alţii peste noi, mai bine mergem noi peste alţii. Bineînţeles că ne-am bucurat de succes, ne-a urmat, apoi, şi Târgu Mureş în Germania. Scoatem deja a doua promoţie de medici din Italia şi suntem mândri de acest lucru. Predarea în Italia se face în limba română, e ca un fel de răzbunare a lui Decebal pentru ocuparea Daciei de către Traian, mai învăţăm şi-n limba noastră!".
Grație tradiției în performanță de până acum, Universitatea şi-a extins, în urmă cu şapte ani, legăturile academice transfrontaliere cu alte universităţi europene, prin programe şi proiecte comune de cercetare, conferind forţă educaţională la înalte standarde de calitate ale învăţământului, la nivel european şi mondial. În acest sens, instituția gălățeană a încheiat un parteneriat cu Universitatea „Kore” din Enna și Fondul Proserpina. Procedura este acreditată de ARACIS, membră a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA), diplomele obținute de absolvenți fiind recunoscute internațional.
Anul trecut, Facultatea de Medicină din Enna a scos prima promoţie, după un proces cu statul italian. Deşi au fost iniţial 30 de studenţi italieni care au făcut un an pregătitor de limba română, pentru a urma apoi studiile Facultăţii de Medicină deschisă de Universitatea gălăţeană la Enna, în Sicilia, anul trecut şi-au susţinut şi au promovat examenul de licenţă 13 absolvenţi, care sunt acum medici cu acte în regulă. "Cei 13 au susţinut licenţa la Galaţi, odată cu studenţii de la Medicină din universitatea noastră, cu aceleaşi subiecte, în limba română. Patru-cinci dintre ei au luat note peste 9,00, deci mai mari decât cei care au făcut cursurile în limba maternă. De altfel, şi la susţinerea lucrării de diplomă, tot în limba română, unii dintre ei vorbeau foarte fluent limba, spre deosebire de alte categorii de studenţi străini care fac Medicina la noi. Faptul că avem aceleaşi origini latine şi-a spus cuvântul", declara atunci dr. Aurel Nechita, iniţiatorul extensiunii de la Enna, pentru Viaţa Liberă.
Extensiunea Facultății de Medicină și Farmacie din Enna are două programe de studii – Medicină (50 locuri) şi Asistență medicală generală (50 locuri), toate locurile fiind cu taxă. Durata studiilor la cele două specializări este de şase ani pentru Medicină și patru ani pentru Asistență medicală generală.
Emisiunea integrală aici:
Aurel Nechita este deputat PSD și doctor. În perioada martie 2004-decembrie 2004 a fost secretar de stat pentru Asistență Medicală în Ministerul Sănătății. A mai fost deputat de Galați între 2004 și 2008, și apoi în anii 2012-2013. A fost decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. A ocupat şi funcțiile de președinte al Departamentului pentru Sănătate Galați şi vicepreședinte al Departamentului Național pentru Sănătate și de membru al Consiliului Național al PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu