Câteva dintre romanele clasice ale literaturii engleze sunt considerate acum "stresante". O universitate din Marea Britanie şi-a avertizat studenţii care vor să citească autori precum Dickens sau Charlote Bronte că ar putea fi "afectaţi".
Publicitate
Studenţii Universităţii Salford, din Marea Britanie, au fost avertizaţi că romanele Jane Eyre, de Charlote Bronte, dar şi Marile Aşteptări, scrisă de Charles Dickens, ar putea conţine pasaje care i-ar putea afecta. Un parlamentar englez, Andrew Bridgen, a reacţionat şi a catalogat drept absurd avertismentul, acesta spunând că "este ridicol să protejăm nişte adulţi de poveşti pe care generaţii întregi de copii le-au citit fără a fi afectaţi în vreun fel".
Şi actorul britanic Simon Callow, care a jucat în mai multe adaptări ale romanului lui Dickens, a glumit spunând că "nu cred că cei de la universitate au mers până la capăt încă. Un avertisment de mai mare ajutor ar fi: ATENŢIE, această carte te-ar putea face să gândeşti. În cazuri extreme, te-ar putea face să simţi. Dacă începi să gândeşti sau să simţi, sună la acest număr, disponibil 24 din 24. Nu pierde timpul, gânditul şi simţitul pot deveni ameninţătoare".
Politicianul Bridgen a revenit ulterior cu un comentariu pe subiect. "Cititorii din epoca victoriană nu aveau nicio problemă cu poveştile despre copii care sunt crescuţi pentru a intra în grupări criminale. Dar noi suntem în pericol, puteam crea un viitor distopic mai întunecat decât în orice roman victorian", a spus acesta, citat de Daily Mail.
Avertismentul Universităţii vine alături de o listă de cărţi pe care studenţii de la Salford le-au primit pentru cursul de Literatură Engleză.
"În aceste cărţi sunt scene şi discuţii despre violenţă şi violenţă sexuală. Unii studenţi ar putea găsi aceste scene stresante şi ar putea fi afectaţi", se arată în avertisment.
Printre titluri se mai regăsesc poemul fantasy Goblin Market, al Christinei Rossetti, scris în 1862, dar şi Iubitul Porphyriei, scris de Robert Browning în 1836, în care un bărbat îşi strangulează partenerul.
"Nu emitem niciodată avertismente pentru literatură, ci doar note pentru conţinut. Bunăstarea studenţilor noştri este importantă pentru noi, iar unele texte conţin probleme sensibile. Astfel, le dăm studenţilor oportunitatea de a discuta cu profesorul în avans despre ele, dacă vor asta", a declarat un purtător de cuvânt al Universităţii, conform sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu