Studenţii timişoreni au protestat împotriva Ministerului Educaţiei pentru neaprobarea statutului

protest-osut
protest-osut

Organizaţia Studenţilor de la Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) au organizat joi un protest pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de Ministerul Educaţiei pentru că nu a aprobat statutul studentului, informează Timişoara Online.

Autor: Adi Stroescu

protest-osut„Studenţi fără drepturi” sta scris pe bannerul care se află pe Universitatea de Vest din Timişoara. Studenţii îi cer Minstrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să adopte un statut al studentului.

„Am protestat pentru că ministrul Daniel Funeriu nu ne-a aprobat statutul studentului, deşi promisese acum 8 luni că o va face. Trebuia aprobat imediat după ce s-a adoptat Legea Educaţiei Naţionale, noi l-am propus în luna mai şi de atunci a promis că o să îl aprobe, însă nu a făcut nimic, niciun demers. Pentru ca învăţământul superior din România să aibă credibilitate, este necesară adoptarea acestui statut”, ne-a spus Calina Galescu, Coordonator PR şi imagine la OSUT.

„Am protestat pentru că vrem să ştim care ne sunt drepturile. Niciodată nu am ştiut la facultate ce trebuie să facem, concret, şi vrem să aflăm ce trebuie să facem”, ne-a spus una dintre studentele participante la protest. „În toate ţările europene, studenţii au un statut care le reglementează foarte clar drepturile. Noi încă nu avem acest lucru şi vrem să arătăm că ne pasă cu adevărat de drepturile noastre. Fără acest statut este mult mai uşor penru ceilalţi să facă abuzuri. De exemplu, nu avem suporturi de curs, nu aveam dreptul la tabere atât iarna cât şi vara, sunt o serie de drepturi pe care noi le considerăm normale”, a explicat un alt tânăr, nemulţumit de faptul că studenţii nu au încă un statut adoptat.

La finalul protestului, membrii OSUT le-au explicat studenţilor care le sunt drepturile. Printre drepturile de care beneficiază studenţii şi au fost menţionate de aceştia se numără dreptul la suport de curs gratuit, dreptul de a nu participa la cursuri mai mult de 8 ore pe zi, dreptul la asistenţă medicală gratuită sau dreptul la tabere de iarnă şi de vară. Protestul s-a desfăşurat în contextul în care ziua de 17 noiembrie este declarată Ziua Internaţională a Studentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel