Studentul american de 22 de ani Otto Warmbier, repatriat la 13 iunie în Statele Unite cu grave leziuni cerebrale după detenția sa în Coreea de Nord, a murit luni, a anunțat familia sa într-un comunicat, potrivit AFP.
"Este datoria noastră tristă să vă anunțăm că fiul nostru Otto Warmbier și-a încheiat călătoria pe pământ. Înconjurat de familia care îl iubește, Otto a încetat din viață (luni) la orele 14.20" (18.20 GMT), la Cincinnati, în Ohio (nord), a scris familia lui.
Când tânărul a revenit acasă, "el era incapabil să vorbească, incapabil să vadă și incapabil să reacționeze la comenzi verbale. Părea foarte dezorientat, neliniștit", potrivit familiei.
Deși "nu i-am putut auzi deloc vocea, într-o zi expresia feței i s-a schimbat — era liniștit. Se afla acasă și credem că și-a putut da seama de acest lucru", au adăugat părinții săi, Fred și Cindy.
"Tratamentul abuziv, atroce și barbar pe care fiul nostru l-a suportat în mâinile Coreii de Nord ne asigură că nu era altă ieșire decât cea pe care o trăim acum", au menționat ei.
Președintele american, Donald Trump, a apreciat vineri ca fiind "cu adevărat îngrozitoare" starea de sănătate a studentului americanrepatriat în Statele Unite în stare de comă după peste un an de detenție în Coreea de Nord.
Otto Warmbier a fost arestat în ianuarie 2016, în timp ce se afla în Coreea de Nord în cadrul unei vizite organizate, pentru că a încercat să fure un afiș de propagandă. El a fost condamnat la 15 ani de muncă forțată de Curtea Supremă nord-coreeană, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu