Studiu: 43% dintre români vor să călătorească în 2021. Europa rămâne în continuare destinația preferată de aceștia

Studiu: 43% dintre români vor să călătorească în 2021. Europa rămâne în continuare destinația preferată de aceștia / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Studiu: 43% dintre români vor să călătorească în 2021. Europa rămâne în continuare destinația preferată de aceștia / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Peste 40% dintre români vor să călătorescă în 2021, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Mercury Research pentru Vola.ro. Dintre aceștia, 54% ar alege o destinație din Europa, iar 45% ar opta pentru călătorii în România.

În 2021, 43% dintre români intenționează să călătorească, 29% sunt nehotărâți și doar 27% declară că nu vor merge nicăieri anul acesta. Nesiguranța lor este insuflată de pandemia COVID-19, însă trecerea timpului pare a ameliora această incertitudine. Se pare că 53% dintre respondenți susțin că sunt dispuși să reia deplasările începând din această vară.

Nevoia de relaxare și eliberarea de stresul la care au fost expuși în ultima perioadă sunt principalii factori care îi conving e români să planifice o vacanță în 2021. Atractivitatea ofertelor last-minute și frustrarea cauzată de amânarea călătoriilor pe parcursul anului 2020 sunt alte motive care contribuie la decizia de a călători.

Cu toate că pandemia a lovit puternic în multe state din Europa, iar restricțiile de călătorie sunt în vigoare pentru majoritatea destinațiilor de pe continent, Europa rămâne în continuare destinația preferată de români în 2021, preferință accentuată în rândul persoanelor mai tinere. Pe al doilea loc se clasează România, țara noastră fiind mai degrabă aleasă de cei cu vârsta peste 45 de ani.

Izolarea, o problemă pentru turiști

Majoritatea preferă hotelurile și pensiunile, iar ca mijloc de transport optează pentru autocar și avion, urmate de tren și mașina personală. Se remarcă schimbări importante comparativ cu vara trecută, când românii preferau să înnopteze în apartamente sau pensiuni cu număr redus de camere sau să închirieze vile pentru grupuri restrânse, la care să se declaseze cu mașina proprie.

Principalele motive de îngrijorare cu privire la călătoriile viitoare în 2021 în rândul celor 43% care au declarat că vor pleca în vacanțe anul acesta sunt izolarea la întoarcerea în țară, anularea zborului și pierderea banilor și, pe locul 3, infectarea cu COVID-19.

Cei care nu vor călători anul acesta sunt preocupați îndeosebi de o eventuală îmbolnăvire cu COVID-19. Pentru cei nehotărâți cu privire la călătoriile din 2021, principalul motiv de îngrijorare este izolarea, urmată de infectarea cu COVID-19 și posibilitatea anulării zborurilor.

Asigurarea medicală este serviciul pe care 66% dintre turiști îl consideră cel mai important pentru a se simți în siguranță și protejați în timpul călătoriilor, în timp ce 57% dintre cei care utilizează agențiile online acordă o importanță crescută posibilității de rambursare a cazării și a biletului de avion în cazul neefectuării călătoriei, precizează BizBrașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel