Impactul asteroidului care a eradicat dinozaurii a contribuit la apariția pădurilor tropicale de pe Pământ, sugerează un studiu.
Conform BBC, cercetătorii au folosit polen și frunze fosile din Columbia pentru a investiga cum a schimbat impactul pădurile tropicale sud-americane. După ce roca spațială de 1 km lățime a lovit Pământul acum 66 milioane ani, tipul vegetației care alcătuia aceste păduri s-a schimbat dramatic. Echipa a expus dovezile în prestigiosul jurnal Science.
Dr. Monica Carvalho din Panama, co-autor al studiului, a spus: „Echipa noastră a examinat peste 50.000 de înregistrări de polen și peste 6.000 de frunze fosile de dinainte și după impact”. Aceștia au descoperit că coniferele și ferigile erau comune înainte ca asteroidul să lovească ceea ce este astăzi Peninsula Yucatan din Mexic. În timp ce pădurile s-au recuperat în următorii 6 milioane ani, angiospermele (plante cu flori, n.r.) le-au dominat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu