Studiu britanic: Este mai igienic să usuci mâinile cu aer cald sau cu prosoape de hârtie?

Fotografie de la Jenny K/ Pexels
Fotografie de la Jenny K/ Pexels

Care sunt mai igienice? Prosoapele de hârtie sau uscătoarele de mâini pe care le găsim în toaletele publice din baruri, restaurante și centre comerciale. 

Mai multe studii demonstrează că dintre prosoapele tradiționale de hârtie și uscătoarele de mâini mai moderne, primele reprezintă cea mai igienică alegere. De exemplu, unii oameni de știință de la Universitatea Britanică din Leeds au făcut măsurători în băile a trei spitale, făcându-i pe voluntari să poarte o haină de laborator și mănuși de latex. Pe acestea a fost răspândit un bacteriofag, un virus inofensiv pentru oameni, dar care poate fi utilizat ca semnal pentru detecție.

Fără să utilizeze săpun, pentru a simula o stare de igienă precară, voluntarii și-au spălat mâinile și le-au uscat cu un prosop de hârtie sau cu un jet de aer cald. Cercetătorii au examinat suprafețele care au intrat în contact cu mănuși și halate, cum ar fi mânerele, nasturii și pereții băii, potrivit Focus.

Rezultatele au arătat că, în general, obiectele atinse de cei care și-au uscat mâinile cu uscătorul de mâini au prezentat mai multe semne de contaminare. Asta pentru că, potrivit cercetătorilor, jetul de aer fierbinte creează un aerosol care răspândește mai ușor bacteriile și virușii, în timp ce prosoapele de hârtie absorb, împreună cu apa, microbii lăsați pe mâini.

Cât de des trebuie schimbate prosoapele clasice?

Prosoapele noastre de baie pufoase pot părea un refugiu cald și sigur pentru colonii de microbi, piele moartă, mucus, secreții urinare, anale și salivare, ciuperci și alte lucuri.

”Dacă le lași să se usuce complet, după cel mult trei utilizări trebuie schimbate”, spune Philip Tierno, microbiolog și patolog la New York University School of Medicine pentru Business Insider. ”Dacă în schimb prosopul miroase, înseamnă că în el cresc populații de microbi și că trebuie spălat imediat", a adăugat acesta.

Citește și:

Periuțele de dinți valorează aur pentru curățarea casei și a bucătăriei. Nu le aruncați!

Igiena dentară este esențială, iar spălatul pe dinți este o operație obligatorie. În medie, trebuie să te speli pe dinți de cel puțin 2-3 ori pe zi și, mai ales, la sfârșitul fiecărei mese. Curățarea corectă ar trebui să dureze cel puțin 3 minute.

În zilele noastre, multe persoane folosesc periuțe de dinți electrice. Altele au rămas fidele periuței de dinți  tradiționale.

Periuțele de dinți vechi valorează aur pentru curățarea casei și a bucătăriei. După ce le-ai folosit și dezinfectat  bine, periuțele de dinți bine se pot dovedi cu adevărat utile și prețioase în multe treburi gospodărești zilnice.

Periuțele de dinți sunt foarte utile pentru: curățarea rosturile plăcilor de gresie și faianță, a tastaturii laptopului, a articole din răchită, a filtrele aparatelor electrocasnice (aparat de aer condiționat, aspirator, mașină de spălat).

Cu ajutorul periuțelor de dinți vei putea elimina murdăria din colțurile cele mai greu accesibile;  îndepărta calcarul încrustat din jurul robinetelor și a cabinei de duș.

În bucătărie, cu vechile periuțe de dinți vei putea curăța scoicile și elimina pământul de pe ciuperci, cartofi sau alte legume.  Așadar, iată câteva motive pentru care periuțele de dinți vechi valorează aur în casă și nu trebuie aruncate.

Cât de des trebuie să schimbe periuțele de dinți

Periuța de dinți este un recipient pentru germeni și bacterii. Din acest motiv, este important să o înlocuiești în mod regulat. În medie, periuța de dinți trebuie schimbata la fiecare 3 luni, dar și atunci când perii devin mai puțin compacți și mai casanți.

Există și cazuri speciale în care se recomandă înlocuirea periuței de dinți chiar înainte de 3 luni. De exemplu, în caz de infecții, cum ar fi gripă, durere în gât, febră și răceală. La fel, și în cazul bolilor dentare și inflamarea dinților și a gingiilor.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel