O eventuală plecare a Lukoil ar însemna îngheţarea unor investiţii de 1,5 miliarde de dolari în exploatările offshore de la Marea Neagră, în proiectele de turbine eoliene din Tulcea, relatează Antena 3.
În acest moment, Lukoil este al treilea jucător de pe piaţa carburanţilor. Deţine o rafinărie şi îşi vinde produsele prin intermediul unei reţele de 300 de benzinării.
În plus, firme importante precum Oltchim sau Conpet depind de activitatea firmei ruseşti.
Compania LUKOIL e prezentă în România de 15 ani şi deţine o cotă de circa 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. Cea mai importantă unitate este rafinăria Petrotel, una din cele trei instalaţii similare din afara Rusiei, achiziţionată în anul 1998 cu 53 de milioane de dolari. În timp ruşii au dezvoltat o reţea de 300 de benzinării.
Gigantul rus are în România, în cele patru companii pe care le deţine, peste 3.700 de angajaţi, din care circa 1.100 doar la rafinăria Petrotel. Aceştia nu vor fi singurii care vor rămâne fără loc de muncă dacă Lukoil România îşi închide porţile.
3.000 de angajaţi ai Oltchim au rămas deja fără lucru după ce Lukoil a sistat livrările de materie primă. De asemenea, o parte din cei 2.000 de angajaţi ai Conpet, firmă de stat care se ocupă cu stocarea petrolului şi combustibililor, sunt în pericol după sistarea activităţii rafinăriei. La fel este şi cazul celor o mie de angajaţi ai Oil Terminal. O treime din vânzările firmei sunt generate de petrolul rusesc importat la Constanţa.
De când este activă pe piaţa românească, Lukoil a plătit statului român 700 de milioane de dolari în taxe şi accize. În ciuda faptului că cererea de carburant rămâne constantă, compania a raportat anul trecut pierderi de 51 de milioane de lei.
În privinţa efectelor asupra preţului carburanţilor, plecarea Lukoil ar lăsa loc liber altor jucători. Compania rusească a vândut în acest an peste o sută de benzinării în Ungaria, Slovacia şi Cehia. Printre cumpărători se numără maghiarii de la Mol, care sunt deja prezenţi în România. În plus, azerii de la Socar se extind rapid pe piaţa noastră, alături de altă companie rusească - Gazprom. Există şi scenariul în care nicio altă companie nu se va grăbi să preia benzinăriile Lukoil, ceea ce înseamnă că preţul carburanţilor ar putea creşte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu