Emblematicele inele ale giganticei planete gazoase Saturn, precum și cele mai puțin cunoscute ale giganților de gheață Neptun și Uranus sunt formate din bucăți de materie provenită de la planete pitice de tipul lui Pluto care au rămas pentru prea mult timp în apropierea acestor planete, fiind distruse de puternica atracție gravitațională dezvoltată de acestea, conform unui nou studiu, informează Space.com.
Astronomii sunt de părere că mii de planete pitice se aflau în centura Kuiper — inelul de obiecte înghețate aflat dincolo de orbita lui Neptun — la puțin timp după formarea sistemului solar. Lucrurile au început însă să se schimbe acum aproximativ 4 miliarde de ani, după ce marile planete ale sistemului solar, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun și-au modificat puțin orbitele, stârnind haos atât în rândul obiectelor din centura Kuiper, cât și al celor din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Rezultatul a fost proiectarea a numeroase obiecte din aceste două zone spre interiorul sistemului solar și începutul unei epoci de frecvente impacturi între obiectele cosmice din jurul Soarelui, epocă denumită "Bombardamentul greu târziu" (Late Heavy Bombardment), scrie Agerpres.
Conform noului studiu, realizat de o echipă de cercetători coordonată de Ryuki Hyodo, de la Universitatea Kobe din Japonia, mai multe planete pitice de dimensiuni apropiate de cele ale lui Pluto au trecut pe orbite prea apropiate de Saturn, Uranus și Neptun fiind pur și simplu distruse de atracția gravitațională colosală a acestor planete.
Conform simulărilor computerizate, în unele cazuri, până la 10% din masa planetelor pitice distruse a rămas pe orbita planetei gigantice care le-a distrus. Aceste fragmente s-au ciocnit unele de altele de-a lungul miliardelor de ani, rezultând inelele din particule de gheață și praf ce pot fi observate în prezent în jurul lui Saturn, Uranus și Neptun.
Inelele lui Saturn sunt formate în proporție de 95% din apă înghețată, în timp ce inelele lui Uranus și Neptun au o culoare mai închisă și par să fie compuse preponderent din particule de rocă. Teoria cu privire la distrugerea planetelor pitice poate explica și aceste particularități din prezent ale inelelor acestor planete gigantice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News