Studiu: Lumea dispune de apă suficientă pentru dublarea producţiei alimentare

bazine fluviale
bazine fluviale
Alegeri prezidentiale 2024

Principalele bazine fluviale din lume au suficientă apă pentru dublarea producţiei alimentare în deceniile următoare, potrivit unui studiu prezentat în cadrul celui de-al 14-lea Congres mondial al apei, care s-a deschis luni la Porto Galinhas, în nord-estul Braziliei.

Problema nu constă în lipsa apei, ci în 'utilizarea ineficientă şi distribuirea injustă a cantităţilor uriaşe de apă care circulă în principalele bazine fluviale', estimează în raport Grupul consultativ pentru Cercetări agricole internaţional, reţea de centre pentru cercetare şi dezvoltare durabilă, informează Agerpres.

'În lume există suficientă apă pentru a răspunde nevoilor alimentare, energetice, industriale şi de mediu în secolul XXI', subliniază autorii studiului publicat într-o ediţie specială a Revistei internaţionale a apei.

'Există destulă apă, dar trebuie folosită într-un mod mai echilibrat', a declarat pentru AFP Simon Cook, unul dintre responsabilii studiului.

'Cu schimbări modeste, putem produce de trei ori mai multe alimente decât azi, mai ales în regiunile secetoase din Africa subsahariană', a explicat la rândul său Alain Vidal, directorul programelor pentru apă şi alimentare din cadrul CGIAR.

În Africa, exploatările agricole abia dacă folosesc 4% din apa disponibilă, se subliniază în studiu, care abordează una din principalele sfidări pentru omenire - aceea de a produce suficiente alimente.

Studiul citat vine după cinci ani de cercetări la care au contribuit oameni de ştiinţă din 50 de ţări şi se referă la situaţia a zece mari bazine fluviale din lume: în America de sud, cele din regiunea andină şi bazinul fluviului Sao Francisco, în Africa - bazinele fluviilor Limpopo, Niger, Nil şi Volta, şi în Asia - bazinele fluviilor Gange, Karkheh, Mekong şi Fluviului Galben.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel