Studiu: Mersul la serviciu cu bicicleta reduce riscul de...

bicicleta
bicicleta

Potrivit unui studiu efectuat de britanici, mersul la serviciu cu bicicleta reduce riscul de cancer și de boli de inimă.

Mersul cu bicicleta la locul de muncă reduce riscul de boli de inimă și de cancer, potrivit unui nou studiu efectuat de cercetătorii din Glasgow.

Studiul a urmărit 260.000 de cetățeni britanici pe parcursul a cinci ani. Cercetătorii au descoperit că cei care se deplasează în mod regulat cu bicicleta au un risc redus de a dezvolta cancer (cu 45% mai redus), boli cardiace (cu 46%) și de deces din orice cauză (cu 41%).

Studiul, publicat în British Medical Journal, arată, de asemenea, că „deplasarea activă”, adică mersul cu bicicleta sau pe jos la locul de muncă, este un mod recomandat de a face exerciții fizice în rutina zilnică, pentru că este mai ușor decât mersul la sala de gimnastică.

[citeste si]

Mersul pe jos până la locul de muncă este și el asociat cu reducerea riscului de boli de inimă, dar în special pentru oamenii care merg pe jos mai mult de 10 kilometri pe săptămână. Persoanele care au combinat mersul pe bicicletă cu transportul în comun au avut, de asemenea, rezultate bune în ceea ce privește starea de sănătate.

Potrivit Federației Europene a Bicicliștilor (ECF), citată de EurActiv, 35 de milioane de europeni folosesc bicicleta drept principalul mijloc de transport. Aceștia au vieți mai lungi și mai sănătoase și, de asemenea, sănătate mintală mai bună datorită activității fizice și a beneficiilor obținute de pe urma acesteia, mai arată raportul ECF.

                                           

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel