O stea muribundă, aflată în constelaţia Ursa Mică, prefaţează destinul Soarelui şi îi ajută pe oamenii de ştiinţă să afle ce se va întâmpla cu acesta peste aproximativ 5 miliarde de ani când se estimează că va intra, de asemenea, în stadiul de gigantică roşie, stadiu final până la oprirea reactorului nuclear stelar şi transformarea sa într-o pitică albă, conform unui nou studiu, transmite DPA.
Astronomii monitorizează steaua gigantică roşie T Ursae Minoris (T UMi), aflată de mai multe decenii în această fază premergătoare morţii stelare, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Astrophysical Journal.
Oamenii de ştiinţă au relatat că, în premieră, au fost martorii unui rar eveniment dinamic premergător morţii stelare.
Steaua T UMi se află la peste 3000 de ani lumină de Pământ, a apărut, conform estimărilor, acum aproximativ 1,2 miliarde de ani şi este de două ori mai mare decât Soarele. Conform astronomilor, în acest ultim stadiu al vieţii stelare, înainte de transformarea sa într-o pitică albă, odată ce procesul de fuziune nucleară se va opri în nucleul stelei, T UMi este străbătută de o serie de pulsaţii.
'Producţia de energie în interiorul stelei T UMi a devenit instabilă', explică unul dintre autorii studiului, Meridith Joyce, astronom la Australian National University. În timpul acestei faze, reactorul nuclear din interiorul stelei merge cu intermitenţe, producând aceste pulsaţii termice ca nişte 'sughiţuri' după cum explică astronomii. Aceste pulsaţii provoacă modificări rapide şi drastice ale dimensiunii şi luminozităţii stelei, conform lui Joyce. În ultimii 30 de ani, T UMi şi-a micşorat dimensiunea, luminozitatea şi temperatura, a mai precizat Meridith Joyce.
'Suntem de părere că această stea se apropie de ultimele sale pulsaţii şi ne aşteptăm ca în cursul vieţii noastre să o vedem din nou în expansiune. În cele din urmă, peste câteva sute de mii de ani, această stea va deveni o pitică albă', a precizat ea. Astronomii susţin că aceste observaţii reconfirmă predicţiile despre soarta Soarelui şi a Sistemului Solar.
Conform acestor predicţii, peste aproximativ 5 miliarde de ani Soarele se va transforma la rândul său într-o gigantică roşie, îşi va extinde foarte mult volumul şi va înghiţi primele două planete din vecinătatea sa, Mercur şi Venus. Soarta Pământului va fi atunci pecetluită. Planeta noastră va fi ori înghiţită la rândul ei, devenind parte din atmosfera solară, fie va fi pur şi simplu incinerată şi transformată într-o minge de magmă. După această etapă, Soarele va deveni la rândul său o pitică albă, un tăciune rămas să se răcească încet, de-a lungul miliardelor de ani. Conform estimărilor, Soarele s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu