O combinaţie între o ceaşcă de cafea şi o felie de pâine prăjită poate stimula abilităţile sportivilor. Cafeina şi carbohidraţii pot îmbunătăţi anduranţa, dar este pentru prima dată când s-a descoperit că au un efect pozitiv asupra performanţei.
Autor: Anca Murgoci
O echipă de cercetători de la Sheffield Hallam University a selectat opt sportivi cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani pentru a simula meciuri de fotbal cu scopul de a testa agilitatea, driblingul şi precizia şutului. Celor care au jucat primul meci li s-a dat să consume o băutură colorată, fără cafeină şi fără carbohidraţi. Cei din echipa a doua au consumat o băutură bazată doar pe cafeină, iar cei din a treia echipă o băutură care conţinea atât cafeină, cât şi carbohidraţi. Rezultatele publicate în British Journal of Sports Medicine a arătat că atât cafeina, cât şi carbohidraţii (în aceeaşi combinaţie) au dat cele mai bune rezultate în performanţele jucătorilor.
Cercetătorii au arătat că în timp ce cafeina ajută la creşterea performanţelor pe termen scurt, adăugarea de carbohidraţi ajută la îmbunătăţirea anduranţei pentru activităţile sportive pentru mai mult de o oră.
Potrivit dailymail, în general băuturile energizante conţin foarte multă cafeină, în timp ce băuturile pentru sportivi conţin prea puţină sau deloc. În shimb, ele au o concentraţie mare de carbohidraţi. Coca-Cola este un exemplu de băutură care conţine atât cafeină, cât şi carbohidraţi.
Experţii încurajează sportivii să consume băuturi bazate pe cafeină şi carbohidraţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu