Studiu: Stratosfera se îngustă din cauza poluării

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Cantitatea enormă de gaze cu efect de seră emise de umanitate duce la scăderea stratosferei.

Conform The Guardian, grosimea stratului atmosferic s-a contractat cu 400 de metri din anii 1980, au descoperit oamenii de știință, iar până în 2080 va ajunge să fie cu un kilometru mai strâmt fără intervenții asupra poluării umane. Aceste schimbări ar putea afecta funcționarea sateliților de pe orbită, sistemul de navigație prin GPS și radiocomunicațiile.

Descoperirea este cea mai recentă care arată impactul profund al umanității asupra planetei pe care trăim. În aprilie, oamenii de știință arătaseră că criza climatică a dus la modificarea înclinării axei Pământului fiindcă topirea ghețarilor a redistribuit greutatea în diferite părți ale globului.

Stratosfera se întinde de la 20 de kilometri la 60 de kilometri deasupra suprafeței Pământului. Dedesubt se află troposfera, în care trăiesc oamenii, iar aici dioxidul de carbon încinge și extinde aerul. Acest lucru împinge bariera de jos a stratosferei și duce astfel la strângerea acestui strat. Simultan, dioxidul de carbon pătrunde în stratosferă și răcește temperaturile, cauzând o contractare suplimentară a stratosferei.

Este o problemă foarte mare, spun experții

Stratosfera în contractare este un semnal cât se poate de serios al urgenței climatice și a influenței umane la nivelul Terrei. Potrivit lui Juan Anel de la Universitatea din Vigo, Spania, situația este foarte gravă. „Este șocant. Arată că ne jucăm cu atmosfera până la 60 de kilometri în aer”.

Oamenii de știință știau deja că troposfera se extindea în înălțime în timp ce emisiile de carbon creșteau. În mod ipotetic, stratosfera ar fi reacționat la acest lucru și s-ar fi contractat. Însă, acest nou studiu este primul care demonstrează prin date palpabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel