Studiu: tinerii fac sex la întâmplare şi neprotejaţi

tineri
tineri
Alegeri prezidentiale 2024

Adolescenţii şi tinerii arădeni au probleme grave în ceea ce priveşte viaţa sexuală şi consumul de droguri şi alcool, se arată într-un studiu al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Arad, informează Arad-News.ro

 

Autor: Adi Stroescu

tineriDirecţia de Sănătate Publică a judeţului Arad a efectuat în perioada august – noiembrie un studiu asupra comportamentelor de risc pentru infecţiile cu transmitere sexuală (ITS). Studiul a pus accent pe maladia HIV/SIDA şi a fost efectuat pe un eşantion de 759 de persoane, pe două grupe de vârste 14-19 ani şi peste 20 ani (elevi, cadre didactice, persoane angajate în unităţile din judeţ, personal medico-sanitar, pacienţi, deţinuţi în penitenciarul Arad şi asistaţi ai centrului de delicvenţă juvenilă a DGASPC Arad). În cadrul studiului au fost aplicate chestionare anonime, autocompletate.

După prelucrarea datelor s-au tras câteva concluzii. Astfel, adulţii cunosc prea puţin căile de transmitere a ITS inclusiv HIV/SIDA. În schimb, tinerii cunosc mai puţin simptomatologia, în condiţiile în care debutul vieţii sexuale a scăzut, comparativ pe cele două grupuri. Jumătate dintre tinerii sub 20 şi un sfert dintre adulţi nu au avut un partener sexual stabil în ultimele 12 luni iar utilizarea prezervativului este de rutină pentru 35% dintre tineri şi 27,8% dintre adulţi. De remarcat, că sub 10% dintre tinerii sub 20 ani au efectuat un test HIV. Studiul a scos în evidenţă faptul că alcoolul este consumat zilnic de 4,4% dintre tineri şi de 5,5% dintre adulţi iar 6% dintre tineri consumă frecvent şi ocazional droguri, procent care la adulţi este chiar mai ridicat, ajungând la 6,7%. De altfel, experienţa consumului de droguri (au încercat măcar odată) apare la 14,3% dintre respondenţi. Studiul a mai relevat şi faptul că fidelitatea cuplurilor maritale scade după trei ani de relaţie stabilă.

„Toate acestea indică faptul că trebuie intensificată munca de informare-educare, atât în privinţa HIV/SIDA şi a celorlalte boli cu transmitere sexuală, cât şi pentru prevenirea consumului de alcool şi droguri, iar această muncă trebuie efectuată în echipe pluridisciplinare cuprinzând atât sectorul guvernamental cât şi organizaţii neguvernamentale, specialişti în promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, cadre didactice, medici de familie, voluntari, etc.”, a declarat dr. Călin Ardelean, coordonator Promovarea Sănătăţii, în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel