Statele Unite va suplimenta efectivele militare în Orientul Mijlociu. Mai mult, secretarul american al apărării îşi anulează concediul.
Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3000-3500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, au declarat vineri oficiali de la Washington, în timp ce secretarul american al apărării, Mark Esper, a decis să-şi anuleze concediul pe care şi-l programase pentru luna ianuarie, relatează agenţiile Reuters şi AFP, anunță Agerpres.
Potrivit respectivilor oficiali, care s-au exprimat sub condiţia anonimatului, noii militari provin din Divizia a 82-a aeropurtată. Alţi circa 750 de militari americani au fost deja trimişi săptămâna aceasta în Kuwait. În perioada scursă din luna mai 2018 SUA au suplimentat cu circa 14.000 efectivele trupelor dislocate în Orientul Mijlociu.
Iranul a promis răzbunare la momentul şi locul potrivit după uciderea într-un raid pe aeroportul din Bagdad a generalului Qassem Soleimani, cel mai proeminent comandant militar iranian şi arhitect al influenţei sporite a Iranului în Orientul Mijlociu.
Oficiali americani au mai declarat agenţiei Reuters că secretarul apărării, Mark Esper, şi-a anulat concediul pe care intenţiona să-l ia mai târziu în cursul lunii ianuarie.
Comandant al Forţei Al-Quds, însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse, printre cei ucişi numărându-se şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.
Potrivit responsabililor americani şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să prevină noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News