Washingtonul a exercitat presiuni asupra Germaniei pentru a încerca să o împiedice să lanseze mandate de arestare pe numele unor agenţi CIA, implicaţi în răpirea în 2003 a unui german, confundat cu un terorist, informează o telegramă diplomatică dezvăluită de WikiLeaks.
Khaled el-Masri, un şomer german de origine libaneză, a fost arestat în decembrie 2003, în timp ce era în vacanţă în Macedonia. Autorităţile locale l-au confundat cu un membru al reţelei al-Qaida, care avea acelaşi nume, şi l-au predat agenţiei centrale de informaţii americane (CIA).
Masri susţine că a fost transferat şi torturat într-o închisoare secretă americană din Afganistan, înainte ca agenţii CIA să descopere greşeala şi să îl elibereze cinci luni mai târziu, pe un drum din Albania.
Treisprezece persoane suspectate că ar fi agenţi CIA au fost inculpate la Munchen şi în Spania, ţară al cărei teritoriu a fost survolat de avionul care îl transporta pe Masri, informează Mediafax
O telegramă clasată "secret" şi datată februarie 2007, publicată miercuri de New York Times, arată că numărul doi în ierarhia ambasadei americane la Berlin, John Koenig, i-a spus viceconsilierului german pentru securitate naţională că "emiterea unor mandate de arestare internaţionale ar avea un impact negativ asupra relaţiilor bilaterale" dintre SUA şi Germania.
Khaled el-Masri este una dintre victimele cele mai cunoscute ale transferurilor secrete de suspecţi de terorism efectuate de CIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu