Democraţii înregistrau marţi seara două prime victorii în alegerile de la mijlocul mandatului, fapt care le alimentează speranţele într-o revanşă politică la doi ani de la succesul surpriză al lui Donald Trump, notează AFP.
Democraţii au nevoie să câştige 23 de mandate deţinute până în prezent de republicani pentru a putea prelua controlul Camerei Reprezentanţilor. Primul succes a fost înregistrat în Virginia de democrata Jennifer Wexton care a învins-o la urne pe republicana în exerciţiu Barbara Comstock, conform canalelor de televiziune CNN şi NBC.
Cel de-al doilea s-a produs în Florida, odată cu victoria democratei Donna Shalala. Dar, aminteşte AFP, vor trebui să treacă mai multe ore pentru a avea o idee asupra culorii viitorului Congres, cel de-al 116-lea din istorie.
Alegerile la jumătate de mandat sunt în mod tradiţional delicate pentru preşedintele în exerciţiu. Dar pierderea controlului în Camera Reprezentanţilor, în pofida cifrelor excelente din economia americană, ar fi o înfrângere personală pentru Donald Trump, atât timp cât a făcut din această consultare electorală un test privind popularitatea sa. În joc sunt cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, precum şi o treime din Senat (35 de locuri din 100), 36 de posturi din cele 50 de guvernatori, dar şi o multitudine de scrutinuri locale.
Harta electorală senatorială serveşte, anul acesta, republicanilor: reînnoirea unei treimi din mandate vizează la actualul scrutin state majoritar conservatoare. Incertitudinea este totuşi reală iar institutele de sondare îndeamnă la prudenţă. Pe de altă parte, AFP arată că, în ce priveşte Senatul american, republicanii au câştigat un mandat important în Indiana, ceea ce le-ar putea permite să păstreze controlul asupra acestei camere.
Potrivit estimărilor CNN şi NBC, actualul senator democrat Joe Donnelly nu îl mai poate ajunge pe adversarul său republican Mike Braun în acest stat industrial şi agricol câştigat de Donald Trump în 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu