SUA: atacuri armate cu repetiţie în instituţii şcolare. Analiză

SUA sunt singura ţară dezvoltată din lume unde atacurile armate se repetă inexorabil în mediul şcolar, cum ar fi cel care a îndoliat miercuri Florida: acesta este deja al 18-lea atac armat de la începutul anului 2018 şi nu suntem decât în 14 februarie, comentează joi AFP.

'Este cel de-al 291-lea atac într-o şcoală de la începutul anului 2013', a reacţionat Shannon Watts, fondatoarea 'Moms Demand Action For Gun Sense In America', o organizaţie care luptă împotriva proliferării armelor de foc.

Şcolile americane devin din ce în ce mai puţin sanctuare cruţate de violenţa armată, iar americanii par fatalişti în faţa acestei situaţii. Majoritatea dintre aceste atacuri nici măcar nu ajung pe prima pagină a ziarelor naţionale, fiind într-atât de banale. Săptămânal, există aproape un atac armat într-o şcoală, potrivit Everytown for Gun Safety, o altă organizaţie ce militează pentru 'controlul armelor', adică înăsprirea legislaţiei privind armele individuale.

Un tânăr înarmat cu o puşcă semi-automată a ucis miercuri 17 persoane în fostul său liceu din Parkland, sud-estul Floridei, înainte de a fi arestat. La 23 ianuarie, un elev a deschis focul cu o armă de calibru mic în liceul său din statul Kentucky, la începutul orelor. A ucis doi adolescenţi, o fată şi un băiat de 15 ani, de o vârstă cu el.

Cu o zi înainte, o adolescentă fusese rănită de un glonţ în cantina liceului din Texas. La 22 ianuarie, un băiat de 14 ani a fost atins de un glonţ în parcarea unui colegiu din New Orleans. În zilele precedente, tiruri de arme au vizat un autobuz şcolar în Iowa, un liceu din Seattle, un campus din California...

Dezbatere fără finalitate

Aceste drame relansează invariabil o dezbatere fără finalitate: ar trebui oare ca toate şcolile să fie dotate cu porţi de securitate? Ar trebui oare în schimb ca profesorii să poarte arme asupra lor? În fond, se ştie că, în general, reacţiilor de indignare le vor urma lipsa de acţiune a Congresului controlat de către republicani. Cu toate acestea, tendinţa pe termen lung suscită motive de îngrijorare.

Într-un studiu privind 'atacatorii în acţiune' între 2000 şi 2013, poliţia federală americană constată o 'frecvenţă în creştere' a acestor evenimente în perioada respectivă. În 70% dintre cazuri, ireparabilul a fost comis în cinci minute sau mai puţin, ceea ce relativizează reacţia din partea poliţiei. În 24 dintre cazuri, tirurile au vizat instituţii de învăţământ. Persoanele care au deschis focul într-un colegiu sau liceu sunt, în majoritatea cazurilor, elevi ai acestor instituţii.

[citeste si]

Atacurile în şcoli, cele mai sângeroase

În fine, notează FBI, atacurile cu arme de foc în instituţii şcolare sunt adesea şi cele mai sângeroase. Unele dintre aceste tragedii au traumatizat puternic America, cum ar fi cel de la Columbine în 1999, cel de la Virginia Tech în 2007 sau masacrul de la Sandy Hook, o şcoală primară din Connecticut, unde în urmă cu cinci ani au fost ucişi 20 de copii cu vârste de 6 şi 7 ani.

După această ultimă tragedie, procedurile de alertă şi exerciţiile de instruire s-au înmulţit în şcoli. Scopul acestor cursuri de formare este de a învăţa elevii cum să reacţioneze în faţa unui individ care trage orbeşte cu scopul de a face cât mai multe victime, notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel